Președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC) a Rusiei, Ella Pamfilova, a salutat luni victoria „record” a președintelui Vladimir Putin la alegerile prezidențiale desfășurate în weekend, adăugând că aceasta arată că țara s-a unit în spatele liderului său, relatează The Moscow Times.
Rezultatele oficiale de la scrutinul prezidențial care s-a desfășurat în premieră pe durata a 3 zile în Rusia arată că Putin a obținut aproape 76 de milioane de voturi, Putin obținând peste 87% din voturi.
Exit poll-urile publicate duminică seara indicau un rezultat identic.
„Această prezență la vot este un record, o prezență fără precedent de 77,44%”, a declarat Pamfilova după numărarea a 99% din buletinele de vot.
„Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în istoria Rusiei”, a subliniat ea cu privire la prezența la vot.
„Ne-am dovedit a fi o națiune independentă și am arătat Occidentului că suntem uniți.
Suntem mândri de asta”, a adăugat Pamfilova.
Comisia Electorală Centrală de la Moscova a adoptat pe 8 decembrie, la propunerea Ellei Pamfilova, o rezoluție care stipula ca alegerile prezidențiale de anul acesta să fie organizate timp de 3 zile, o premieră pentru Rusia.
„Supun la vot proiectul de rezoluție privind organizarea votului la alegerile prezidențiale din Federația Rusă, programate pentru 17 martie 2024, pe un termen de trei zile”, anunța atunci Pamfilova în ședința în care a fost luată decizia.
Deși Rusia nu a mai organizat niciodată alegeri prezidențiale pe durata a trei zile, Pamfilova a declarat înainte de ședința din decembrie că un scrutin care durează mai multe zile „devine tradițional în Federația Rusă” – o posibilă referință la referendumul de modificare a Constituției din 2020, ultimul scrutin cu miză în Rusia.
Rușii au putut vota în cadrul referendumului timp de o săptămână, acesta permițându-i lui Putin să își „reseteze” numărul de mandate prezidențiale pentru a rămâne la putere până în 2036.
Liderul de la Kremlin a promulgat legea de adoptare a referendumului un an mai târziu.
Site-ul de investigații Meduza scria încă din luna august a anului trecut că politologii și consilierii lui Putin de la Kremlin au început să caute „oameni de paie” care să candideze împotriva sa fără să-l deranjeze prea mult și că administrația sa speră ca el să câștige 80% din voturile exprimate la o prezență la vot de 70%.
Potrivit surselor celor de la Meduza, Kremlinul dorea scoruri record la alegeri în condițiile în care existau temeri că un rezultat mai puțin puternic ar putea fi privit ca un vot de blam asupra războiului din Ucraina sau a modului în care el a fost condus.
Ulterior, Comisia Electorală Centrală a Rusiei i-a descalificat pe toți candidații care au exprimat critici cât de mici la adresa conducerii țării, autoritatea electorală condusă de Pamfilova invocând diverse probleme, ca de exemplu nereguli cu semnăturile strânse.
Te-ar putea interesa și: