Borussia Dortmund a mai făcut un pas greșit în campionat, scor 1-1 pe terenul celor de la Augsburg, în etapa a 15-a din Bundesliga. Formația lui Edin Terzic este la zece puncte în urma liderului Leverkusen. Dacă în sezonul trecut s-a luptat pentru titlu până în ultima etapă, când l-a pierdut în fața celor de la Bayern Munchen, formația lui Edin Terzic este departe de primul loc în acest sezon, după 15 etape. Pe terenul lui Augsburg, Borussia s-a văzut condusă din minutul 23, după reușita lui Demirovic. Egalarea a venit în minutul 35 de la Donyell Malen, dar în ciuda ocaziilor ratate și a posesiei superioare, Dortmund a ratat șansa de a câștiga. După al treilea meci la rând fără victorie, Dortmund rămâne pe poziția a cincea a clasamentului cu 26 de puncte, cu 10 mai puțin decât liderul Leverkusen, care are și un meci mai puțin disputat. Augsburg – Dortmund 1-1 Bochum – Union Berlin 3-0 Darmstadt – Wolfsburg 0-1 Mainz – Heidenheim 0-1 RB Leipzig – Hoffenheim / ora 19:30 1. Leverkusen – 36 puncte / 14 meciuri 2. Bayern – 32 p / 13 m 3. Stuttgart – 31 p / 14 m 4. RB Leipzig – 29 p / 14 m 5. Dortmund – 26 p / 15 m 6. Hoffenheim – 23 p / 14 m