Tânăra care s-a jucat cu moartea după ce a urcat pe un tren şi s-a electrocutat a fost transportată cu avionul SMURD în Timișoara

Spread the love

  Doi tineri din Brașov s-au urcat sâmbătă dimineața, la ora 4:00, pe un tren din apropiere de Gara Cluj-Napoca, pentru niște fotografii.

 Cei doi au fost găsiți electrocutați la ora 4.

50 de polițiștii din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Cluj-Napoca.

O tânără a fost găsită semiconștientă.

Tânăra a fost preluată de la Cluj-Napoca, transferată de urgență și predată în siguranță medicilor din Timișoara.

„16 martie a.

c.

, avionul SMURD Learjet 1123 a executat o misiune contracronometru pentru salvarea vieții unei tinere cu arsuri prin electrocuție, aflată în stare gravă.

Tânăra a fost preluată de la Cluj-Napoca, transferată de urgență și predată în siguranță medicilor de la o unitate spitalicească din Timișoara, pentru continuarea investigațiilor medicale și acordarea tratamentului necesar.

Pe tot parcursul zborului, tânăra a fost asistată de o echipă medicală asigurată de UPU-SMURD București.

”, a transmis Inspectoratul General de Aviatie al M.

A.

I.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns