Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, a afirmat că în patru, cinci ani Aeroportul Otopeni va ajunge la capacitate maximă şi trebuie realizat un nou terminal.
Totodată, el a spus că veniturile aeroportului din București s-au triplat după semnarea unor noi contracte pentru spații.
Întrebat dacă a văzut aeroport mai urât decât Aeroportul Otopeni, acesta a vorbit de noile contracte semnate pentru spațiile de acolo, care ar fi triplat veniturile.
Reamintim că România va adera la spațiul Schengen la nivelul frontierelor aeriene (Air Schengen) în luna martie din acest an, după o decizie a Consiliul UE din 30 decembrie 2023.
În primăvara anului 2023, Sorin Grindeanu spunea că realizarea unui nou terminal de pasageri, modern și care să preia actualul flux de trafic care deseori a paralizat actualul Aeroport Internațional „Henri Coandă” „nu se justifică”.
În august 2018 Guvernul României aproba indicatorii tehnico-economici pentru dezvoltarea unui nou terminal și zonă cargo la Aeroportul Otopeni.
Noul terminal de pasageri ar fi urmat să fie unul „modular” și să aibă o suprafață totală de 100.
000 m2, două module de 1.
500 pasageri/oră/flux și 25 porţi de îmbarcare.
Platforma de staționare aeronave ar fi avut o suprafață de 650.
000 m2 și 56 locuri noi de parcare pentru aeronave, cu noi căi de rulare pe o suprafață de 266.
000 mp și 9.
600 de locuri de parcare pentru autoturisme.
Tot proiectul era estimat de către autorități la un miliard de euro sau 4,752 miliarde de lei fără TVA.
În 2019 proiectul avea studiul de fezabilitate finalizat și era la etapa de elaborare și avizare a documentațiilor tehnico-economice.
Viitorul terminal ar fi urmat să aibă o conexiune rutieră cu autostrada A3, precum și o conexiune pe calea ferată – atât pentru terminalul de pasageri, cât și pentru zona cargo.
Citește și:Cât de pregătită este România pentru „Air Schengen”? Situația la zi a aeroporturilor