Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a anunţat că după luna iulie, după summitul de la Washington, va putea comunica ceea ce vrea să facă cu viaţa sa, în contextul în care a fost întrebat din nou dacă nu ar fi o variantă pentru el o candidatură independentă la preşedinţia României.
Secretarul general adjunct al NATO a mai fost întrebat ce se va întâmpla în cazul în care se va decide să candideze la preşedinţia României, iar mandatul său se încheie în octombrie, în timp ce alegerile sunt în septembrie.
El a reiterat că sondajele arată că românii caută alt tip de model de candidaţi.
Platforma „România Renaşte”, care, potrivit unor surse politice citate de News.
ro, ar urma să susţină candidatura lui Mircea Geoană la Preşedinţie, a postat pe un site specializat un anunţ de angajare pentru postul de preşedinte.
Potrivit acestuia, candidatul ideal ar fi un lider vizionar, „cu experienţă în funcţii importante, de preferat în afara politicii româneşti”, având „bacalaureatul şi toate diplomele luate la timpul lor”.
Mircea Geoană a dezvăluit în februarie că liderii PSD, inclusiv Marcel Ciolacu, s-au dus la el „în birou” să îi propună să candideze independent la Președinția României susținut de PSD.
El a mai spunea atunci că decizia lui ca potențial candidat va fi anunțată când va veni momentul.
Un sondaj INSCOP publicat pe 5 februarie a arătat că secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană şi primarul Clujului Emil Boc au peste 30% cotă de încredere în rândul românilor.
Geoană este prima opțiune a românilor la prezidențiale, din postura de candidat independent, cu 26,5%, urmat de Marcel Ciolacu – 18,9% și Diana Şoşoacă – 14%, George Simion şi Nicolae Ciucă, conform unui sondaj publicat de INSCOP pe 31 ianuarie.