Clujenii sunt deranjați de aspectul Lacului Gheorgheni de mirosul urât pe care acesta îl emană.
Un cititor monitorulcj.
ro a sesizat reporterilor că luciul lacului are o culoare ciudată și este mizerabil, iar mirosul este insuportabil.
„Lacul Gheorgheni este mizerabil și pute.
Pe ăsta îl mai curăță cineva din când în când?”, a transmis clujeanul.
Monitorulcj.
ro a solicitat un punct de vedere de la reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca în legătură cu această situație, iar aceștia au transmis că vor trimite sesizarea la cei de la RADP (Regia Autonomă a Domeniului Public ).
„Este un proiect de reabilitare al lacului, s-au aprobat indicatorii tehnico economici în luna septembrie anul trecut prin HCL.
Până la reabilitare, măsurile sunt punctuale, încercăm să gestionăm situația!”, au transmis reprezentanții RADP.
Update, ora:15:39„Acum am verificat situația la responsabilul de activitate.
A fost și azi un coleg la inteventie pe lac, merge și mâine.
Continuăm acțiunea de curățare și zilele următoare.
Depunem toate eforturile să gestionăm problema semnalată”, a transmis RADP.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro