Începând de astăzi și până duminică, în Federația Rusă au loc alegeri prezidențiale, pe care actualul președinte al țării le va câștiga din nou.
La fel ca la precedentul scrutin prezidențial, „candidatul” Vladimir Vladimirovici Putin s-a înscris ca independent[2], mai presus de afilierea la orice partid politic.
Nu a considerat necesar să se adreseze alegătorilor cu o platformă electorală, dar asta nu înseamnă că nu există una: Boris Nadejdin și Ekaterina Dunțova sunt doi cetățeni ruși care au vrut să participe la cursa electorală din weekend cu un mesaj anti-război, dar li s-a refuzat însăși înscrierea, spre deosebire de alți trei competitori care nu au avut nimic notabil de spus în această privință.
Prin urmare, principala platformă electorală pe care Vladimir Putin o propune conaționalilor pentru următorii șase ani este continuarea războiului împotriva Ucrainei, alte probleme cu care se confruntă federația nefiind treaba lor.
*nota: „kak obîchno “ Ca de obicei”, în lb.
rusă.
Este primul scrutin prezidențial [3] de trei zile, un interval de timp de care va fi nevoie cel mai probabil pentru acumularea unui scor covârșitor în favoarea actualului președinte, de natură să valideze oficial și propagandistic politica și acțiunile Kremlinului în raport cu străinătatea.
Electoratul rus este o masă de manevră aptă să-i confere un plus de greutate președintelui rus când se angajează în discuții și negocieri cu omologi ai săi din întreaga lume, iar alegerile din acest weekend au rolul de a consfinți fără tăgadă controlul absolut pe care îl exercită asupra țării și cetățenilor.
Vladimir Putin a ajuns la nivelul de „maturitate politică” la care nu mai are nevoie să-și întărească legitimitatea în raport cu cetățenii ruși și ar fi o eroare să credem că actualul scrutin i-ar da emoții.
Nu ar trebui uitat faptul că, la începutul primului său mandat de președinte al Federației Ruse, în urmă cu mai mult de 20 de ani, a promis în fața unei săli pline de foști colegi din serviciile secrete că “acum noi am luat puterea și nu o vom mai ceda niciodată”.
În cele două decenii care au trecut, Vladimir Putin a demonstrat că este un om de cuvânt.
O altă premieră este faptul că alegerile prezidențiale vor fi organizate și în teritoriile ucrainene care au fost ocupate odată cu invadarea acestei țări de către trupele rusești, provinciile Lugansk, Donețk, Zaporija și Herson.
Desigur, nici aici rezultatele votului nu vor fi o surpriză, ci doar vor consfinți statutul de teritorii ocupate, în care cetățenii au libertatea să-și exercite opțiunile electorale în condițiile specifice ale democrației de tip rusesc: „fiecare votează cu cine vrea și din urnă iese cine trebuie”, cum a lăsat scris Tudor Mușatescu.
Ceea ce surprinde, totuși, este mobilizarea pre-electorală deosebită pe direcția acestor teritorii ocupate: conform documentelor obținute de platforma media Elfi din Estonia, Rusia a cheltuit mai mult de un miliard de dolari [4] pentru difuzarea de filme, seriale, jocuri video etc.
cu mesaje favorabile Kremlinului sau ostile lumii vestice în zonele pe care le controlează din Ucraina.
Prin urmare, o observație care se impune este aceea că alegerile prezidențiale organizate de Rusia în Ucraina ocupată fac parte chiar din efortul de război, același război care a devenit acasă un subiect deloc confortabil de abordat în raport cu cetățenii ruși chemați la urne în acest weekend.
Din această perspectivă, cele trei zile alocate scrutinului, plus posibilitatea de a vota prin mijloace electronice, plus constrângerea celor care lucrează la stat oriunde pe teritoriul federației să meargă la vot, toate acestea converg spre a duce scorul final la o victorie covârșitoare a candidatului Vladimir Putin, estimată între 70% și 80% [5].
Va fi o demonstrație de putere, fără tăgadă, dar nu una menită să impresioneze poporul rus, ci una care servește ambițiilor Rusiei pe plan extern și în raporturile președintelui rus cu omologii săi percepuți la Kremlin ca fiind pe același palier de importanță.
Grandoarea este cuvântul-cheie pe care se cuvine să-l înțelegem din rezultatul acestor alegeri prezidențiale, prentru că, în logica de putere a organizatorilor, Rusia fără grandoare nu este ea însăși, acasă și în străinătate.
Ca observație derivată, miza reală pe care o urmărește Vladimir Putin este legitimitatea sa ca lider, nu contează dacă unul autocrat, ba chiar cu atât mai mult.
Noua ordine mondială la care Rusia aspiră și pentru care investește sume colosale de bani este una în care liderii autocrați se fac acceptați tocmai datorită puterii lor exercitate în dispreț față de normele democratice și regulile stabilite prin dreptul internațional.
Platforme media cu anvergură globală, precum Financial Times, The Economist și altele plasează, de regulă, știrile sau articolele ce au legătură cu Rusia la secțiunea “Europe”.
În percepția lor editorială, situația de conflict dintre Rusia și Ucraina este, mai mult sau mai puțin explicit spus, o problemă europeană.
Această percepție nu pare să fie împărtășită, însă, de către liderii politici europeni, în rândul cărora predomină tacit așteptarea ca susținerea principală pentru Ucraina să vină din partea Statelor Unite ale Americii.
Izvorul acestei atitudini vine din însăși legitimitatea atribuită lui Vladimir Putin, ca președinte al Federației Ruse, un stat care a atacat fără motiv un alt stat, Ucraina, chiar la marginea Uniunii Europene.
Devine astfel evident că Europa vestică nu a tras deloc învățămintele cuvenite din experiența conflictului ex-iugoslav.
Și acesta a izbucnit și s-a desfășurat la marginea Europei, până când a intervenit forța militară americană pentru a-i pune capăt.
Dacă Rusia ar fi fost un stat mai mic și fără rezerve generoase de bani și hidrocarburi, Vladimir Putin ar fi fost tratat de către liderii europeni drept un interlocutor lipsit de legitimitate politică și marginalizat în consecință.
Dacă oricare stat din Uniunea Europeană s-ar fi aflat în situația de a fi ocupat parțial de trupe străine, iar în zonele aflate sub ocupație ar fi fost organizate alegeri prezidențiale, situația ar fi fost considerată drept un motiv de suprimare imediată a dialogului politic și de contestare fără echivoc a legitimității atribuite celor aflați la conducerea statului agresor.
Ucrainei i-a fost acordat statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022, iar în decembrie 2023 liderii Uniunii au decis să deschidă negocierile de aderare [6].
Există, așadar, contextul politic pentru ca aceeași lideri europeni să-l considere pe Vladimir Putin ca fiind un interlocutor nelegitim, mai înainte de o ieșire a acestuia din scenă pe căi naturale, asemeni modului în care Stalin a trecut în istorie.
Într-adevăr, Europa nu poate să-și surmonteze prea curând capacitatea militară redusă, dar poate să-și întărească voința politică prin aplicarea mai consistentă a propriilor principii și valori.
Legitimitatea pe plan extern este punctul nevralgic pe care îl relevă alegerile prezidențiale al căror câștigător categoric va fi Vladimir Putin, pentru simplul motiv că această legitimitate e ceva ce i se conferă din partea celorlalți șefi de stat, mai mult sau mai puțin.
Actualul și viitorul președinte rus este un dictator și este cu adevărat mulțumit de acest statut, în timp ce conaționalii săi sunt departe de a contesta atât persoana, cât și statutul în cauză.
Orice gram de legitimitate atribuit dinspre Europa spre Rusia, în beneficiul lui Vladimir Putin, nu va face decât să încline balanța în favoarea politicienilor europeni avizi după modelul autocrat de putere și să ridice riscul de contaminare politică în detrimentul democrației europene construite cu greu în ultimele decenii.
Dacă nu vrem și la noi alegeri regizate, cu câștigători dinainte stabiliți și societăți în care cetățeanul de rând nu contează decât ca masă de manevră și carne de tun, atunci să învățăm lecția acestor alegeri pe care Rusia le impune acum pe teritoriul Ucrainei.
-Citeste restul articolului pe Contributors.
ro
