Peste 350.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi în Ucraina, afirmă șeful NATO

Spread the love

Serviciile de informaţii occidentale estimează că numărul soldaţilor ruşi ucişi sau răniţi în războiul din Ucraina este mai mare de 350.

000, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

El nu a menţionat câţi dintre aceşti militari ruşi ar fi fost ucişi, oferind doar un bilanţ global al morţilor şi răniţilor în tabăra rusă.

Acest bilanţ nu poate fi verificat în mod independent, în timp ce niciuna dintre tabere nu publică date despre pierderile sale, în schimb le exagerează pe cele ale inamicului, notează agenția grmană de presă DPA, citată de Agerpres.

În declaraţia sa, dată presei după o întâlnire la sediul NATO cu preşedintele polonez Andrzej Duda, Stoltenberg a mai căutat să sublinieze că armata ucraineană a doborât recent avioane ruseşti de supraveghere de mare valoare, referindu-se la doborârea a două avioane radar de avertizare timpurie A-50, şi a scufundat sau avariat o parte semnificativă a Flotei ruse de la Marea Neagră.

„Rusia plăteşte un preţ foarte mare pentru câştiguri marginale”, a mai spus Stoltenberg, în timp ce armata ucraineană aflată în criză de trupe şi de muniţii încearcă să oprească înaintarea trupelor ruse revenite în ofensivă pe frontul din estul Ucrainei după contraofensiva ucraineană eşuată din vara trecută.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut pe 24 februarie, la doi ani de la declanşarea invaziei ruse, că pierderile armatei ucrainene au ajuns la circa 31.

000 de soldaţi ucişi, fără a menţiona şi numărul răniţilor, primul bilanţ oficial al victimelor furnizat de Kiev, declaraţie după care Moscova a spus că „Zelenski minte” şi că el ar fi scăzut „de mai multe ori” cifra reală.

Oficiali americani neprecizaţi au declarat publicaţiei New York Times în august anul trecut că până la acea vreme au murit circa 70.

000 de soldaţi ucraineni şi între 100.

000 şi 120.

000 au fost răniţi.

Potrivit unui jurnalist francez, Emmanuel Grynszpan, care a fost de mai multe ori pe frontul din Ucraina, ultima dată recent, bilanţul comunicat de Zelenski ar fi corect doar în ce priveşte numărul deceselor „oficial documentate” şi nu include soldaţii dispăruţi, al căror număr ar fi de aproximativ încă 30.

000, dintre care cei mai mulţi sunt de asemenea morţi.

„O sursă apropiată serviciilor militare de informaţii (ucrainene) mi-a spus că estimările sunt în jurul a 60.

000 de morţi.

Cei 30.

000 în plus sunt dispăruţi (potrivit sursei 90% sunt morţi, 10% sunt prizonieri în Rusia), precum şi mii de morţi neidentificaţi depuşi în morgi, în lipsa testelor ADN”, a declarat jurnalistul francez într-un interviu publicat luna aceasta de Le Monde.

____

Lasă un răspuns