Liverpool – Sparta Praga, meci contând pentru manşa a doua a optimilor de finală din Liga Europa, este programat, joi, 14 martie, de la ora 22:00, pe Anfield, şi va fi transmis în direct de Pro Arena.
Liverpool este ca şi calificată în sferturile de finală ale competiţiei, după ce s-a impus în prima manşă pe terenul celor de la Sparta Praga cu 5-1 (Mac Allister 7p, Darwin Nunez 25, 45+3, Luis Diaz 53, Szoboszlai 90+4 / Bradley 46a).
Liverpool a început sezonul din Europa League direct în Grupa E, pe care a câştigat-o după următoarele rezultate: 3-1 (d) şi 4-0 (a) cu Linz, 2-0 (a) şi 1-2 (d) cu Union St.
Gilloise, 5-1 (a) şi 2-3 (d) cu Toulouse.
În Premier League (campionatul din Anglia), echipa lui Jurgen Klopp ocupă locul 2 după 28 de etape, cu 64 de puncte, tot atâtea câte are şi liderul Arsenal, iar în cea mai recentă partidă oficială a remizat în campionat, acasă, scor 1-1 cu Manchester City.
Liverpool a cucerit de trei ori Europa League, cel mai recent în 2001 (competiţia se numea Cupa UEFA), după o finală cu Alaves, scor 5-4 după prelungiri, la Dortmund, şi a mai pierdut o dată în ultimul act al competiţiei, în 2016 (1-3 cu Sevilla la Basel).
Sparta Praga a început sezonul european în turul al treilea preliminar din Champions League, fiind eliminată de Copenhaga, 0-0 (d) şi 3-3, 2-4 la penalty-uri (a), apoi a trecut de Dinamo Zagreb în play-off-ul din Europa League, 1-3 (d) şi 4-1 (a).
Sparta Praga a terminat pe locul 2 în Grupa C din Europa League, în care a avut următoarele rezultate: 3-2 (a) şi 3-1 (d) cu Aris Limassol, 1-2 (d) şi 1-0 (a) cu Betis, 0-0 (a) şi 1-2 (d) cu Glasgow Rangers, iar în play-off-ul pentru optimile de finală a eliminat-o pe Galatasaray, 2-3 (d) şi 4-1 (a).
În 1.
liga (campionatul din Cehia), echipa antrenată de danezul Brian Priske este pe locul 1 după 24 de etape, cu 60 de puncte, cu unul singur peste marea rivală Slavia Praga, iar în cel mai recent meci oficial, disputat în campionat, a pierdut pe terenul celor de la Viktoria Plzen, scor 0-4.
Cea mai mare performanţă a celor de la Sparta Praga în Europa League este atingerea sferturilor de finală în ediţiile 1983-1984 (competiţia se numea Cupa UEFA) şi, respectiv, 2015-2016.
În afara meciului din tur, cele două echipe s-au confruntat ultima oară în optimile de finală ale ediţiei 2010-2011 din Europa League, când au remizat în tur în Cehia, scor 0-0, pentru ca, în retur, în Anglia, Liverpool să se impună în faţa celor de la Sparta Praga cu 1-0.
Superbet oferă cota 1,33 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde, în timpul regulamentar de 90 de minute, în meciul Liverpool – Sparta Praga.
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol