Austria a anunţat miercuri expulzarea a doi diplomaţi ruşi, în contextul tensiunilor de după invadarea Ucrainei de către Rusia, care a dus la impunerea de sancţiuni economice occidentale dure, transmite AFP.
Diplomaţii s-au comportat „într-un mod incompatibil cu statutul lor diplomatic”, a transmis Ministerul austriac de Externe, fără a face alte precizări.
Cei doi diplomaţi ruşi au până marţi, 19 martie, să părăsească ţara.
Ambasada Rusiei la Viena s-a declarat „indignată” de decizia „pur politică” a Austriei, susținând că nu a primit „nici cea mai mică fărâmă de dovadă”.
„Un răspuns ferm din partea Moscovei (va veni) fără nicio îndoială”, a adăugat ambasada pe reţeaua de socializare Telegram, acuzând Viena că este responsabilă „de o nouă deteriorare a relaţiilor bilaterale”.
Înainte de războiul din Ucraina, expulzările diplomaţilor ruşi erau rare în Austria, o ţară europeană în general neutră, care menţinea relaţii strânse cu Moscova.
Austria a expulzat deja patru diplomaţi ruşi în februarie 2023, inclusiv doi care erau acreditaţi pe lângă ONU la Viena.
Rusia a răspuns expulzând patru diplomaţi austrieci.
Austria a expulzat, de asemenea, patru diplomaţi ruşi în aprilie 2022, ca parte a unei reacţii concertate în cadrul UE după descoperirea cadavrelor unor victime civile ucrainene în Bucea, o suburbie a Kievului, scena unui masacru atribuit armatei ruse.
Un diplomat rus acuzat de spionaj în aprilie 2020 a trebuit să părăsească, de asemenea, teritoriul austriac.