Paul Alexander, un bărbat paralizat din Texas care a trăit peste 70 de ani într-un plămân de oțel după ce a supraviețuit poliomielitei în copilărie, a murit luni la vârsta de 78 de ani, relatează Reuters.
Fratele lui Alexander a anunțat moartea sa într-o postare făcută pe Facebook.
„A fost o onoare să fac parte din viața cuiva care a fost atât de admirat cum a fost el.
El a atins viețile și a inspirat milioane de persoane și asta nu e vreo exagerare”, a scris Philip Alexander în postarea publicată pe Facebook.
Fratele său a avut doar 6 ani când a fost pus în 1952 într-un cilindru de oțel menit să închisteze tot corpul, dispozitiv medical cunoscut sub denumirea de „plămân de oțel”, după ce a contractat poliomielita, o boală mortală care paraliza zeci de mii de copii în fiecare an înainte să fie eradicată în aproape toată lumea în urma unei campanii internaționale de vaccinare împotriva virusului care o provoacă.
Paul Alexander, the man who lived in an iron lung for over 70 years in Dallas, has passed away at the age of 78 pic.
twitter.
com/mzUDBXGPcbPlămânul de oțel folosește presiune pentru a oxigena artificial plămânii, unul dintre organele afectate de boală.
Fratele lui Alexander a amintit în postarea sa că, în pofida handicapului acestuia, el a absolvit facultatea de drept, a trecut examenul de intrare în barou și a practicat dreptul.
Paul Alexander a călătorit de asemenea pe fiecare continent, potrivit fratelui său.
„A iubit mâncarea bună, vinul, femeile, conversațiile lungi, învățatul și să râdă”, a mai scris Philip Alexander.
Fratele său a fost diagnosticat cu COVID-19 luna trecută și a fost internat în spital.
Boala l-a slăbit, potrivit unui anunț făcut pe TikTok, unde acesta avea peste 300.
000 de urmăritori, însă fratele său nu a dezvăluit dacă aceasta a fost cauza morții.