Meteorologii avertizează că este risc mare, de gradul patru din cinci, de producere de avalanşe la peste 1.
800 de metri în munţii Făgăraş şi Bucegi, unde a nins foarte mult în ultimele ore, informează Buletinul nivometeorologic, citat de Agerpres.
ro În munţii Făgăraş, la peste 1.
800 de metri altitudine, „în ultimele 36 de ore s-au semnalat ninsori însemnate cantitativ, care au depus local 25-30 cm de zăpadă proaspătă, iar ninsorile vor continua şi în următorul interval, ceea ce va duce la acumulări suplimentare, care vor mai depune 15-20 cm de zăpadă”, spun meteorologii sibieni.
Potrivit acestora, în zona crestelor se întâlnesc cornişe, unele de mari dimensiuni.
Mai ales la supraîncărcări, dar izolat şi în mod spontan, pe pantele mai înclinate, stratul nou-depus poate aluneca peste straturile mai vechi şi dure din interior, putând duce astfel la producerea unor avalanşe de dimensiuni medii şi mari, în cazuri izolate putându-se antrena unele straturi mai vechi din profunzime, cu rezistenţă moderată cristale de tip cupă sau peste sol, riscul fiind mare (4).
În anumite cazuri, unele avalanşe pornite de la altitudini de peste 1.
800 m pot coborî sub această altitudine.
Cel mai mare strat de zăpadă dintr-o staţie meteo din ţară este de 158 cm la Bâlea Lac, la peste 2.
000 de metri altitudine în munţii Făgăraş, menţionează sursa citată.
În județul Cluj, la Vlădeasa, riscul este moderat, potrivit avertizării ANM – Administrației Naționale de Meterologie: „La suprafață întâlnim câțiva cm de zăpada proaspătă și va continua să ningă.
La altituidini joase trecător vor fi și precipitații mixte.
Pe pantele mai înclinate, se pot produce curgeri și avalanșe de dimensiuni în general mici, riscul fiind moderat”, a transmis ANM.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro