Gazdă a turneului și una dintre principalele favorite, Danemarca a reușit calificarea în semifinalele Campionatului Mondial de handbal feminin, după victoria în fața echipei naționale din Muntenegru. La capătul unei partide cu două reprize diferite, Danemarca a învins Muntenegru cu scorul de 26-24 (13-10). Deși danezele au dominat prima repriză, Muntenegru a reușit să conducă în două rânduri, însă finalul celor 30 de minute a adus un avantaj de trei goluri pentru gazde. Diferența s-a mărit la șapte goluri în repriza secundă, dar spre final fostele adversare ale tricolorelor au scăzut turația, iar jucătoarele muntenegrene s-au apropiat la doar două reușite, însă prea puțin pentru a schimba soarta meciului. După Franța, Norvegia și Suedia, Danemarca este cea de-a patra echipă calificată în penultimul act al competiției. Franța vs Suedia Norvegia vs Danemarca