VIDEO Marii favoriți de la Indian Wells 2024, victorii pe linie – Meciuri tari în sferturi

Spread the love

Carlos Alcaraz (favorit 2), Jannik Sinner (3) și Alexander Zverev (6) au câștigat meciurile pe care le-au disputat miercuri în optimile de la Indian Wells 2024.

>> VIDEO La 33 de ani și după două nașteri s-a calificat în sferturi la Indian Wells 2024 Rămas principal favorit după eliminarea surprinzătoare a lui Novak Djokovic, Alcaraz și-a luat revanșa în fața lui Fabian Marozsan (locul 58 mondial), maghiarul fiind cel care-l învinsese în mod neașteptat la Mastersul de la Roma anul trecut.

A fost 6-3, 6-3 pentru iberic la capătul unui meci care a durat doar o oră și 17 minute.

Alcaraz și-a impus stilul de joc, iar problema învingătorului nu s-a pus deloc.

Rezumatul partidei dintre Carlos Alcaraz și Fabian Marozsan: Cap de serie trei la competiția din deșertul californian, Jannik Sinner a confirmat statul de favorit și a trecut de Ben Shelton (cap de serie 16).

A fost un meci echilibrat doar în primul set, unul adjudecat de italian în tiebreak (7-4).

A doua manșă a fost una la discreția elevului lui Darren Cahill: 6-1.

Partida a durat o oră și 40 de minute.

Rezumatul partidei dintre Jannik Sinner și Ben Shelton:În fine, în ultimul meci al zilei de pe tabloul masculin de simplu s-au întâlnit doi favoriți: Alexander Zverev și Alex de Minaur.

Australianul a avut începutul mai bun de partidă, iar primul set (unul foarte echilibrat) i-a revenit „în prelungiri”, scor 7-5.

A fost punctul de cotitură al partidei, de la acel moment germanul intrând cu adevărat în meci.

Au urmat două seturi în care Zverev și-a impus stilul de joc: a servit precis și agresiv, a dominat multe dintre raliurile de pe baseline, iar până la finalul partidei a mai cedat doar cinci gameuri: 6-2, 6-3.

Meciul, unul intens, a durat două ore și 48 de minute.

Rezumatul partidei dintre Alexander Zverev și Alex de Minaur:Rezultatele zilei la Indian Wells 2024 Jiri Lehecka (32) – Stefanos Tsitsipas (11) 6-2, 6-4 după 1 h 18 min Carlos Alcaraz (2) – Fabian Marozsan 6-3, 6-3 după 1 h 17 min Jannik Sinner (3) vs Ben Shelton (16) 7-6(4) 6-1 după 1 h 40 min Alexander Zverev (6) Alex de Minaur (10) 5-7, 6-2, 6-3 după 2 h 48 min Meciuri care se cunosc din sferturile masculine de simplu de la Indian Wells 2024Jiri Lehecka (32) vs Jannik Sinner (3)Alexander Zverev (6) vs Carlos Alcaraz (2)Urmează să se dispute în optimiLuca Nardi vs Tommy Paul (17)Casper Ruud (9) vs Gael Monfils Daniel Medvedev (4) vs Grigor Dimitrov (13)Taylor Fritz (12) vs Holger Rune (7) BNP Paribas Open este un turneu din categoria ATP 1000 ce se desfășoară în perioada 6-17 martie.

Se joacă pe suprafață hard și este dotat cu premii totale în valoare de $8,995,555.

Campionul en-titre este Carlos Alcaraz.

Lasă un răspuns