România, cel mai mare importator net de carne de porc dintre țările din regiune. Importul depășește 60% pentru acoperirea consumului anual.

Spread the love

  Deși carnea de porc este preferată de o bună parte dintre consumatori, majoritatea țărilor din Europa Centrală și din regiunea Balcanilor, inclusiv România, nu sunt autosuficiente în ceea ce privește producția de carne de porc, arată datele unui studiu realizat de Departamentul pentru Agricultură al SUA (USDA), citate de economica.

net Este motivul pentru care importurile din regiune sunt semnificataive, dintre toate statele România cumpărând de peste granițe cel mai mult.

 Astfel, analiștii estimează o creștere ușoară a producției de porcine în 2024 urmare a scăderii numărului de focare de pestă porcină africană, însă avertizează că măsurile de eradicare a pestei, luate prin noua lege a porcului, nu vor avea un efect pozitiv semnificativ.

„Principalii importatori neți de carne de porc din această regiune sunt România, Polonia, Republica Cehă, Republica Slovacă și Bulgaria.

Deși pesta porcină africană (PPA) rămâne o caracteristică predominantă în sectorul porcinelor din Europa Centrală, focarele au scăzut, iar industriile din unele state membre și-au sporit investițiile pentru a-și crește oferta și a reduce ponderea importurilor în consum”, arată raportul citat.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în primele 11 luni ale anului trecut, România a importat carne de porc în valoare de 950,5 milioane de euro, cu 28% mai mult decât anul trecut, iar deficitul cu această categorie de produse s-a adâncit la 947,2 milioane de euro, fiind cu 28% mai mare decât cu un an în urmă.

De altfel, carnea de porc este cel mai deficitar produs alimentar din România, iar gradul de autosuficiență a scăzut, pentru prima dată, sub pragul de 50%.

Deși România exportă cantități însemnate de grâu și porumb, peste 80% din cantitatea de carne de porc de pe piața internă, în 2022, a provenit din import.

 Potrivit datelor prezentate în ianuarie 2024 de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, România importă 60% din carnea de porc consumată la nivel naţional anual, iar producţia internă asigură doar 40% din consum.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns