Săptămâna de conștientizare a creierului: Unde se încheie știința și unde începe pseudo-știința

Spread the love

Laboratorul de Științe Cognitive Clinice din cadrul Universității din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, organizează în perioada 12-16 martie, un eveniment în cadrul Săptămânii de Conștientizare a Creierului intitulat „Creierul și Trauma”.

Evenimentul își propune să ofere o contrareacție la folosirea traumei ca explicatie unică pentru problemele de sănătate mintală, de cuplu, familie, munca și nu numai.

Mai mult de atât, prezentările sunt menite să ofere o perspectivă științifică asupra traumei, concept ce capată interes din ce în ce mai mare în ziua de azi.

Tot în ideea de combatere a pseudo-științei, Laboratorul de Științe Cognitive Clinice a lansat de curând o serie de postări interactive pe Facebook și Instragram.

Documentate din literatura de specialitate, postările ajută cititorii să recunoască psedo-știința, cât și să o combată eficient.

Vorbim despre cinci prelegeri cu subiecte principale precum reevaluarea traumei și pseudo-știința din spatele unor abordări în ceea ce privește acest concept, cât și perspective neuro-științifice ale traumei.

Laboratorul de Științe Cognitive Clinice a pregătit și opt ateliere, având ca subiect principal suportul social în fața traumei, demontarea unor mituri despre traumă și memorie, cât și alte prezentări despre efectul social media asupra stresului, reechilibrarea psihologică după perioade stresante și nu numai.

Participarea este gratuită.

Prelegerile și atelierele vor fi susținute la sediul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Șoseaua Panduri, numărul 90, București.

Una dintre prelegerile din cadrul evenimentului organizat de Laboratorul de Științe Cognitive Clinice este cea susținută Conf.

Univ.

Dr.

Ioana Podina pe tema științei și pseudo-științei din spatele conceptului de trauma.

Prelegerea intitulată „Reevaluarea traumei: Unde se încheie știința și unde începe pseudo-știința” se va centra pe conceptul de hipertraumatizare.

Prezentarea va fi realizată și în jurul rolului pe care percepția noastră despre un stresor îl joacă în amplificarea sau diminuarea stresului, în a percepe sau nu un eveniment ca fiind traumatic, dar și despre conceptele și teoriile pseudo-științifice din traumatologie.

Nu vor fi ignorate nici realitățile și falsurile „transmiterii intergeneraționale” a traumei.

Prezentarea va aborda o retorică și optică diferită despre stres si trauma în scopul de a crește înțelegerea despre trauma și știința din spatele ei.

În plus, prelegerea vine și din dorința de a creștere reziliența umană la consecințele nefaste ale hipertraumatizării.

Dragoş Cȋrneci, Conf.

Univ.

Dr.

la Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, va susține o prelegere despre creier și traumă.

Prezentarea lui Dragos Cîrneci va oferi o imagine actuală a traumei, mai aproape de mecanismele biologice decât se credea până acum.

Acesta va vorbi despre afectarea plasticității creierul de către traumă, dar și despre răspunsul emoțional, metabolic sau imunitar al organismului confruntat cu stresori extremi precum evenimentele traumatice.

Lasă un răspuns