Mario, instalatorul mustăcios vedetă de la Nintendo, va reveni în cinematografe cu noi aventuri în 2026, a anunţat duminică compania, după succesul primului său film de animaţie, care a ocupat locul al doilea în box-office-ul mondial anul trecut, în spatele doar a lungmetrajului „Barbie”, informează AFP și Agerpres.
Noul lungmetraj, care va pune în scenă cele mai cunoscute personaje ale gigantului japonez de jocuri video, va fi lansat pe 3 aprilie 2026 în Statele Unite, urmând ca pe parcursul aceleiaşi luni să fie lansat şi global, potrivit unui mesaj video publicat de Nintendo.
Filmul de animaţie The Super Mario Bros.
Movie, lansat în aprilie 2023, a avut încasări de 1,36 miliarde de dolari pe plan global, fiind devansat doar de Barbie la box-office în 2023.
„Vom demara în curând faza de animaţie”, a explicat Meledandri, fondatorul studioului american de animaţie Illumination, care a coprodus de asemenea şi primul film.
El a precizat totodată că noul film va fi, ca şi precedentul, regizat de Aaron Horvath şi Michael Jelenic.
„Vă vom dezvălui mai multe imediat ce vom avea noi informaţii”, a adăugat Shigeru Miyamoto, creator principal la Nintendo.
Clipul a fost difuzat pentru a marca „Mario Day”, sărbătoare creată de Nintendo pe baza asemănării dintre grafiile abrevierii engleze a datei de 10 martie – „MAR 10” – şi numele personajului.
Nintendo a evitat mult timp adaptările hollywoodiene ale francizelor sale după eşecul filmului Super Mario Bros din 1993, o distopie ratată, în care Mario plonja într-o dimensiune apocaliptică populată de dinozauri.
La acea vreme, compania a vândut pur şi simplu la Hollywood numele personajelor sale, fără să participe la realizarea filmului.
Dar succesul celui mai recent film dedicat personajului Mario, la realizarea căruia a contribuit şi gigantul japonez, a determinat o revizuire a acestei politici.
Compania japoneză a anunţat în noiembrie anul trecut că lucrează de asemenea la un film live-action bazat pe universul Zelda, o altă franciză importantă din portofoliul său, care a beneficiat de lansarea unui nou joc video anul trecut.
Tears of the Kingdom s-a vândut în peste 20 de milioane de exemplare.
Viitorul lungmetraj va fi realizat de Wes Ball, autorul trilogiei Maze Runner, şi coprodus de Avi Arad, care a colaborat la realizarea mai multor filme din seria Spiderman.
Va colabora de asemenea Shigeru Miyamoto, a mai precizat Nintendo.
Ca întotdeauna, poți afla mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta: