Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, luni, începerea lucrărilor de construcţie a Centrului de Arşi Grav din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, un proiect derulat de minister prin Banca Mondială, cu un buget total de 322.
625.
700,15 LEI, fără TVA.
„Bine aţi venit la o scurtă conferinţă de presă organizată cu prilejul începerii lucrărilor efective la Centrul de mari arşi de aici, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş.
Este cel de-al treilea centru care se realizează în cadrul unui program ambiţios, finanţat de către Banca Mondială, un proiect care în anul 2021 era încheiat, blocat, nefuncţional şi la care am reuşit să găsim înţelegere din partea Băncii Mondiale.
Aş vrea să mulţumesc echipei Băncii Mondiale din România pentru sprijinul acordat pentru ca aceste trei proiecte să repornească.
Peste 1 miliard de lei pentru trei centre dedicate marilor arşi din România.
O să vedeţi în perioada imediat următoare că şi aici, la Târgu Mureş, la fel ca şi la Timişoara, la fel ca şi la Bucureşti, la Spitalul ‘Grigore Alexandrescu’ se va lucra susţinut, astfel încât aceste trei proiecte să se finalizeze în cursul anului viitor”, a declarat Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Noua clădire a Centrului de Arşi Grav de la Târgu Mureş va avea 7 niveluri şi va cuprinde 5 paturi pentru pacienţi critici, 10 paturi pentru terapie intermediară şi pentru microchirurgie şi chirurgie reconstructivă, secţie ATI cu 57 de paturi, 25 de săli de operaţii distribuite pe două etaje.
Ministrul Sănătăţii a subliniat că pe lângă cele trei centre de arşi grav, în România se construiesc spitale regionale la Iaşi şi Cluj şi vor începe lucrările la Craiova, unde urmează se se semneze contractul, dar se construiesc şi spitale finanţate prin PNRR.
„Avem nevoie de aceste centre care în mod paradoxal, au fost blocate chiar de cei care menţionau că avem nevoie de tratament pentru pacienţii cu arsuri grave în România, dar au făcut doar o declaraţie şi nu au dus lucrurile în continuare.
Vreau să vă spun un lucru extrem de important.
Vreau să mulţumesc tuturor partenerilor şi, bineînţeles, echipei de la Ministerul Sănătăţii.
În momentul de faţă se construiesc spitale în România, facem spitale regionale la Iaşi, la Cluj, acolo încep lucrările, la Craiova, semnăm contractul probabil în această săptămână sau săptămâna viitoare.
Se construiesc spitale din PNRR şi, nu în ultimul rând, se construiesc aceste trei centre de mari arşi.
În altă ordine de idei, având în vedere că aici, la Târgu Mureş, este o universitate de medicină şi farmacie, ştiinţă şi tehnologie prestigioasă şi mulţumesc domnului rector care este alături de noi, dezvoltăm servicii medicale integrate la nivelul judeţului Mureş”, a adăugat ministrul Sănătății.
Rafila a mai precizat că una dintre cele mai importante investiţii din sănătate, din PNRR sau din alte programe, care încearcă să integreze diversele categorii de nevoi de servicii de sănătate, este noul Institut al Inimii de la Târgu Mureş.
„Aceste lucruri înseamnă un nou centru, un nou institut de boli cardiovasculare, aici, o investiţie de peste 100 de milioane de euro aici, în curtea spitalului, alături de centrul de mari arşi, înseamnă ambulatorii de specialitate noi, în majoritatea spitalelor din judeţul Mureş, înseamnă peste 80 de cabinete de medicină de familie reabilitate, opt sau nouă centre comunitare integrate, secţie de neonatologie dotată”, a subliniat ministrul.
Potrivit acestuia, toate aceste investiţii au nevoie de o resursă umană calificată, iar Universitatea de Medicină, Ştiinţă şi Tehnologie din Târgu Mureş poate face acest lucru.
„Îl face cu foarte multă responsabilitate şi profesionalism şi acest parteneriat este benefic, pentru că răspunde nevoii de servicii de sănătate ale comunităţii sau ale judeţelor învecinate, pentru că, ştiţi bine, Târgu Mureş tratează pacienţi din toată ţara, nu numai din judeţele învecinate, iar dezvoltarea acestui tip de servicii este în mod evident necesară.
Dimineaţă, am avut ocazia să vizitez şi un nou spital de oncologie, construit de o fundaţie caritabilă.
Mă bucur să văd că există astfel de preocupări pentru o patologie care reprezintă o prioritate la nivel naţional.
Dublează eforturile pe care noi le-am făcut-o cu sprijinul Băncii Mondiale pe un centru modern de radioterapie este aici, la la Târgu Mureş şi e bine să putem să extindem capacitatea aceasta nu numai de diagnostic, ci şi de tratament specific, înalt, de înaltă performanţă pentru pacienţii oncologici”, spune Alexandru Rafila.
În plus, Rafila susține că Ministerul Sănătăţii va monitoriza îndeaproape modul lor de realizare, astfel încât, în decurs de doi-trei ani, judeţul Mureş va putea oferi servicii medicale la nivel european.