Suntem campioni! Așa zic.
Aseară a fost seara în care am trăit extazul! Ce va fi, nu mai contează.
După extaz cine mai vrea să trăiască iar Campionatul? E un nonsens.
E un păcat.
Campionatul l-am câștigat aseară.
Stadionul Național.
Un hău, mama mea.
Când te bagi pe poarta de acces, nu vezi stadionul, nu.
Nu vezi gazonul.
Vezi betoane.
Apoi, te ia cu amețeală.
Odată ce-ți cauți locul, înaintezi în golul imens al stadionului.
Nu ai niciun punct de sprijin.
Nici unul.
Ochiul tău nu se oprește, pici în vag, în mortăciune.
Nu vă pot descrie senzația de cum am pășit în stadion.
La Giulești nu am vertijul ăsta.
Giuleștiul mi-e aproape, iubesc înghesuiala, familiaritatea aia.
Te lovești de oameni, există omenie.
Aici, pe Stadionul Național e ceva ce nu poți să iubești.
Betoanele, supremația acestor betoane.
Nu e omul, nu e stadion pentru om, ci pentru betoane, mulțimi.
Înțeleg și de ce ne-au copleșit steliștii galeria la început.
Galeria noastră nu se auzea în stadion.
Era doar galeria dracilor negri a Stelei.
Galeria lor, îmbrăcată în negru.
Negru se vede de la distanță și negru se joacă “de-a v-ați ascunselea”.
Dacă n-ați fost pe stadion n-aveți cum înțelege.
Negrul se vede de la distanță, o masă compactă neagră.
Din când în când galeria Stelei urla și dădea cu pumnul la cer, pe contrastul negru fețele albe și pumnii albi erau vizibili, pregnanți.
Incredibil joc de lumină-întuneric.
De disciplină, de armată, de dictatură neagră.
Galeria Stelei stăpânea stadionul, golul ăla de betoane.
Dar Galeria Rapidului și-a făcut programul.
Și s-a-ntâmplat ceva rar.
EXTAZ! Poate văzând inferioritatea, poate văzând cât de buni sunt ai noștri, poate simțind rivalitatea de zeci de ani, stadionul întreg a devenit giuleștean.
Strigam cu toții, din toate colțurile stadionului.
Și deodată, spre minutul 65-69 eram doar noi, giuleștenii, noi și patima noastră oarbă.
Aseară, a fost extaz! Pentru asta nu știu, vă spun suntem Campionii României! Și i-am învins! 4-0! Suntem campioni! I-am bătut pe campioni, la ei acasă.
Nu-mi pasă de clasament, nu-mi pasă de evidențe.
Cică de mâine începe play-off-ul.
Deja, am câștigat! Mie mi-e destul acest 4-0! De-o viață așteptat.
Dacă tot trăim scurt, rapid, fără memorie.
Pentru mine acest meci e cât campionatul.
Anul ăsta am avut atâtea și atâtea nenorociri.
A plecat Mutu! Ne-a băgat mortu-n casă! A trebuit să-l luăm pe Bergodi care să funcționeze ceas în timp scurt.
Cum a reușit, nu știu.
Apoi, incredibilii kosovari, se tot reproșa că sunt rebuturi și că au venit la Rapid.
Că suntem echipă de refuzați.
Aseară au mers ca untul.
Ca Orient Expressul.
Dar, nu, n-o să vă dați seama din secvențe TV, nu, în stadion să vedeți.
Nu știu cum a reușit Bergodi și kosovarii să facă echipă.
Strălucitul Pappeau, sunt mare fan, revenit, refăcut după ce nenorociții i-au rupt picioarele.
Credeam că n-o să-și revină.
Că o să-și piardă elasticitatea.
Uite-l, ce subtilități face în atac, ce viziune să paseze unde-i omul, la distanțe de zeci de metri, ce reveniri în apărare, fără pic de egoism, ce recuperări! Atâta tandrețe față de minge n-am văzut de la Hagi încoace în fotbalul nostru.
Chiar Aioani a scos niște șuturi.
Deși i-am simțit mereu fragilitatea, timiditatea toate meciurile de până acum.
Aseară am fost campioni, după marea gafă a lui Săpunaru.
Da, a făcut gafa secolului în campionat.
Mamă, câtă suferință, tocmai tu, căpitane? Tocmai tu.
Dar aseară a fost Săpunaru, marele Săpunaru.
Din șoareci ne-a făcut uriași.
E 4-0! e 4-0!e 4-0!e 4-0! Deci, cum să vă spun, nimic nu anunța așa ceva.
Jucam, mai mult, cu FCSB, cu însuși Gigi, arogantul, nesuferitul, drăcosul, dictatorul crucii lui Dumnezeu.
Luptam cu invizibilul, cu soarta, cu Dumnezeu.
Și am câștigat! Repet, dacă n-ați fost acolo, în stadion și dacă nu țineți cu Rapidul nu puteți înțelege Extazul, nu puteți înțelege de ce aseară, acolo, am devenit Campioni.
Am înfruntat o groază de eșecuri, defecte, necunoscute! O mulțime de rele.
O tonă de nepotriviri de caracter și de împotriviri ale soartei! Domnu’ Șucu, bine că ați fost pe teren, numai așa suntem campioni.
Numai așa.
Nu, fiind obsedat să fii campion, repetând mereu că vom fi campioni ca într-o procedură corporatistă.
Noi suntem campioni că trăim extazul acesta.
9 Martie 2024.
În ziua Mucenicilor însiropați și a amintirii întregii istorii și a glorilor rapidiste.
Rapidul e Campion!
