După ce a primit o reducere semnificativă a pedepsei în cazul de dopaj în care a fost implicată (de la 4 ani la 9 luni), Simona Halep primește încă o veste foarte bună: nu va avea limită de wildcarduri la revenirea în tenis.
>> Record în WTA, după ce Simona Halep și-a confirmat prezența la turneul de la MiamiConform tennis.
com, regulamentul WTA prevede că o fostă lideră mondială și câștigătoare de Grand Slam poate solicita un număr nelimitat de wildcarduri.
Dacă nu ar fi beneficiat de această excepție, Halep ar fi putut solicita conform regulamentului un număr de șase wildcarduri într-un sezon competițional.
Primul wildcard pe care Simona l-a primit deja este pentru turneul de categorie WTA 1000 de la Miami, la care fosta lideră mondială a anunțat că va reveni în tenis.
Miami Open este un turneu din categoria WTA 1000 și se desfășoară în perioada 19-31 martie.
Reamintim că în acest moment Halep nu are clasament WTA după absența de un an și șapte luni din circuitul mondial.
A post shared by 🇷🇴WTA Romania🇷🇴 (@wta_romania)>> Laboratorul de Control Doping din România reacționează după ce Simona Halep a spus că aproape i-a distrus cariera S-ar putea să te intereseze pe aceeași temă:>> Ion Țiriac, surprins de verdictul dat de TAS în cazul Simonei Halep>> Comentariul făcut de Patrick Mouratoglou după ce TAS a redus suspendarea Simonei Halep>> Concluzia lui Darren Cahill după ce TAS a dat verdictul în cazul Simonei Halep