Play-off-ul SuperLigii din acest sezon va avea aceeași configurație ca și în cel precedent.
După FCSB, Rapid, CFR Cluj și Universitatea Craiova, au reușit vineri calificarea în primele șase Sepsi Sfântu Gheorghe și Farul Constanța.
Sepsi Sfântu Gheorghe a reușit o calificare dramatică în play-off, după 2-1 pe terenul celor de la Petrolul Ploiești.
Elevii lui Bernd Storck au deschis scorul în minutul 14 prin Florin Ștefan, dar au fost egalați în minutul 88 după golul lui Albin Berisha.
Victoria a venit în al treilea minut al prelungirilor, când Gabriel Debeljuh a punctat și le-a adus covăsnenilor o clasare pe locul al cincilea.
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 0-0, o partidă în care campioana a evoluat în ultimul sfert de oră în inferioritate numerică, după eliminarea lui Grigoryan.
Punctul obținut le-a fost însă suficient elevilor lui Gheorghe Hagi, care ocupă locul al șaselea la finalul sezonului regular.
În schimb, Univeristatea Cluj a ratat prezența în play-off după remiza pe terenul celor de la FC Voluntari, scor 0-0.
Rezultatul nu ajută niciuna dintre echipe, formația lui Ioan Ovidiu Sabău terminând pe locul al șaptelea, în timp ce elevii lui Nicolae Dică au picat pe loc de retrogradare directă.
Click pe numele jucătorilor pentru a vedea golurile.
CFR Cluj – FC Hermannstadt 1-0Dinamo – UTA 1-0Petrolul – Sepsi 1-2FC Voluntari – Universitatea Cluj 0-0FC Botoșani – Farul 0-0Oțelul Galați – Poli Iași / sâmbătă 18:00 Rapid – FCSB / sâmbătă 20:00 U Craiova 1948 – Univeristatea Craiova / duminică 20:45 1.
FCSB 64 puncte2.
CFR Cluj 533.
Rapid București 514.
Universitatea Craiova 455.
Sepsi Sf.
Gheorghe 436.
Farul Constanța 437.
Universitatea Cluj 42 8.
FC Hermannstadt 40 9.
UTA Arad 40 10.
Petrolul Ploiești 3511.
Oțelul Galați 3312.
Poli Iași 32 13.
U Craiova 1948 31 14.
Dinamo București 29 15.
FC Voluntari 2816.
FC Botoșani 20.
Principalele evenimente din cele cinci partide:Min 90+6: Fluier final.
Sepsi și Farul reușesc calificarea în play-off.
Min 90+3: Sepsi dă lovitura în prelungiri prin Gabriel Debeljuh, iar CFR Cluj deschide scorul în meciul cu Hermannstadt prin Philip Otele.
Min 88: Petrolul o egalează pe Sepsi prin golul lui Berisha, iar Universitatea Cluj urcă pe loc de play-off.
Min 77: Farul Constanța a rămas în inferioritate numerică la Botoșani.
Armeanul Narek Grigoryan a văzut al doilea cartonaș galben și a fost eliminat.
Min 70: Faze puține de poartă în cele cinci dueluri.
Rămân doar cele două goluri reușite în prima repriză.
Min 50: Goluri anulate la Botoșani și Cluj Napoca.
Rivaldinho a înscris pentru Farul, dar golul a fost anulat de VAR pentru că balonul părăsise suprafața terenului înaintea centrării.
În meciul dintre CFR Cluj și Hermannstadt, reușita lui Karlo Muhar a fost și ea anulată.
Min 46: S-au reluat meciurile.
Min 45: Final de primă repriză, cu doar două goluri marcate.
Universitatea Cluj, FC Hermannstadt și UTA rămân în afara play-off-ului la acest scor.
Min 40: Nu s-a mai marcat pe cele cinci stadioane.
CFR, Farul și Universitatea Cluj nu reușesc să înscrie.
Min 20: Dinamo o conduce pe UTA cu scorul de 1-0, după reușita lui Goncalo Gregorio.
„Câinii” depășesc FC Voluntari și sunt pe loc de baraj.
Min 14: Sepsi a deschis scorul la Ploiești prin Florin Ștefan.
În acest moment, covăsnenii sunt în play-off alături de Farul.
Min 1: Au început meciurile de pe cele cinci stadioane.
Partidele vor începe cu întârziere, după ce pe stadionul Arcul de Triumf au fost probleme între suporteri și jandarmi.
Toate meciurile trebuie să înceapă în același timp.
Campioana en-titre Farul Constanța și Universitatea Cluj pornesc cu prima șansă la terminarea sezonului regular în primele șase poziții.
Cele două formații au parte de dueluri ușoare în runda cu numărul 30.
Farul (42 puncte) va întâni în deplasare ultima clasată, FC Botoșani, iar Universitatea Cluj (41 puncte) va juca pe terenul celor de la FC Voluntari.
În urma lor, trei formații așteaptă eventuali pași greșiți: Sepsi Sfântu Gheorghe, FC Hermannstadt și UTA, fiecare având câte 40 de puncte.
Cea mai grea misiune le revine sibienilor, care vor evolua la CFR Cluj, în timp ce Sepsi joacă pe terenul Petrolului, iar UTA la București cu Dinamo.