Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a precizat vineri că aleşii locali care vor dori să candideze din partea altui partid la alegerile din 9 iunie o vor putea face cu până la 45 de zile înaintea scrutinului.
Precizările au venit în contextul în care Guvernul a adoptat vineri ordonanţa de urgenţă care declanşează procesul de organizare simultană a alegerilor locale şi pentru Parlamentul European, în data de 9 iunie.
„De la data intrării în vigoare a OUG, să zicem de mâine, cel care vrea să candideze – consilier, primar, preşedinte de CJ – în numele altui partid decât cel cu care a câştigat alegerile în 2020, este liber să o facă.
Are la dispoziţie 25-35 de zile, până înainte cu 45 de zile de la data alegerilor.
Deci, are această posibilitate să îşi depună candidatura în numele altui partid.
El nu pierde mandatul pe care îşi exercită atribuţiile în prezent.
Până la data constituirii noului Consiliu, respectiv depunerii jurământului de primar, preşedinte CJ, el nu poate să îşi mai schimbe partidul în numele căruia a candidat la alegerile din 9 iunie”, a explicat Greblă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, relatează Agerpres.
Întrebat cu ce diferă actuala ordonanţă faţă de cea adoptată în urmă cu zece ani, care permitea primarilor să treacă la alt partid, dar care a fost ulterior declarată neconstituţională, Toni Greblă a replicat că este o decizie asumată de guvern, în contextul existenţei unui decalaj între data alegerilor (iunie) şi constituirea primelor consilii locale (începutul lunii octombrie).
„Este diferit pentru că acum s-a urmărit ca pentru o perioadă limitată, de la data începerii perioadei electorale şi până la terminarea alegerilor – având în vedere că există un decalaj până la constituirea noilor autorităţi alese – primarii, preşedinţii de Consiliu judeţean, respectiv consilierii locali, consilierii judeţeni – dacă consideră că aşa este bine pentru bunul mers al lucrurilor, să poată să candideze din partea altui competitor politic, fără să-şi piardă mandatul de ales local.
Această posibilitate de migrare politică de la un partid la altul este posibilă numai pentru că este vorba de un decalaj între iunie, când se desfăşoară alegerile, şi probabil începutul lunii octombrie, când încep să fie constituite primele consilii locale, respectiv judeţene.
(.
.
.
) Este o decizie asumată de guvern, pentru a da posibilitatea acestora să candideze alegeri.
Altfel, s-ar fi putut înţelege că li se restrânge dreptul de a candida, limitând doar la partidul care i-a desemnat acum patru ani de zile”, a spus el.
Toni Greblă a mai precizat că ordonanţa de urgenţă va permite un control al Curţii Constituţionale, în condiţiile în care orice OUG „trebuie confirmată” în Parlament.
Pe de altă, a oferit asigurări că ordonanţa „nu încalcă prevederile” Constituţiei.
„Probabil vă referiţi la migraţia politică – e termenul pe care îl folosiţi.
.
.
nu a fost niciodată declarată nici constituţională, nici neconstituţională şi în momentul în care aceasta era permisă, fără nicio restricţie, şi în varianta în care aceasta era interzisă cu desăvârşire, sub sancţiunea pierderii mandatului celui ales”, a spus el.
Toni Greblă a explicat şi ce s-ar întâmpla în cazul în care ordonanţa va fi declarată neconstituţională abia după ce îşi va produce efectele, iar o parte dintre aleşii locali vor fi avut posibilitatea de a trece la alt partid.
„Deciziile Curţii Constituţionale au aplicabilitate pentru viitor şi nu retroactivează, astfel încât ce s-a întâmplat sub efectul unei legi în vigoare păstrează caracter de legalitate.
De la data intrării în vigoare, a publicării în Monitorul Oficial a deciziei CCR, toată lumea este obligată să respecte prescripţiile izvorâte din decizia Curţii Constituţionale”, a spus el.
Toni Greblă a subliniat că AEP „este străină de disputele politice” şi că decizia luată vineri este una de oportunitate politică, nu de constituţionalitate.
„Măsura poate fi considerată constituţională, este o decizie de oportunitate politică care aparţine competitorilor politici.
Eu nu vreau să intru în această dezbatere, pentru că Autoritatea se va păstra neutră, echidistantă şi egală faţă de toţi competitorii politici”, a spus Greblă.