Gabriela Ruse a ratat calificarea în semifinalele turneului „ITF W75” de la Trnava, după ce a fost învinsă în sferturi de croata Jana Fett, scor 6-2, 7-6(11).
>> Laboratorul de Control Doping din România reacționează după ce Simona Halep a spus că aproape i-a distrus carieraA opta favorită a competiției din Slovacia, Ruse nu a reușit să facă pasul în semifinale, în fața jucătoarei din Croația aflată pe locul 174 mondial.
Jana Fett a câștiat la pas primul set, însă în actul secund românca a opus mai multă rezistență și s-a ajuns la tiebreak.
Cu multe greșeli de ambele părți, Ruse nu a cedat ușor, iar Fett a ratat nu mai puțin de patru mingi de meci.
Partida a durat două ore și 13 minute.
Gabriela a fost prezentă și pe tabloul de dublu, unde a făcut echipă cu Miriam Bulgaru, dar cele două românce au pierdut în runda inaugurală în fața echipei Weronika Falkowska/Fanni Stollar (Polonia/Ungaria – favorite 4), scor 7-5, 3-6, 10-4.
>> Simona Halep și suspendarea inițială de 4 ani: „Nu s-au respectat regulile cu proba de sânge prelevată la Bucureşti” >> Record în WTA, după ce Simona Halep și-a confirmat prezența la turneul de la Miami