Adrian Mutu, antrenorul echipei CFR Cluj, le ține pumnii giuleștenilor în meciul de sâmbătă, 9 martie, contra FCSB.
Dacă bate Rapid, se relansează cât de cât lupta la titlu, în play-off.
„Pentru noi este foarte greu.
Dacă Rapid câștigă împotriva FCSB-ului se mai joacă, dacă nu, va fi foarte greu.
Și CFR cu Dan Petrescu a fost în situația asta de 15 puncte și abia ce a câștigat”, a comentat Adrian Mutu la Fanatik.
CFR Cluj este la 14 puncte distanță de FCSB cu o etapă înaintea sfârșitului sezonului regular, însă Adi Mutu știe cum poate intra în lupta pentru titlu.
Antrenorul grupării din Gruia așteaptă victoria Rapidului în fața „roș-albaștrilor”.
Adrian Mutu va da piept cu Marius Măldărășanu în ultima etapă în CFR Cluj – FC Hermannstadt.
„Briliantul” se gândește doar la cele trei puncte, deși sibienii vor trage tare pentru a se califica în play-off.
„Ați văzut și meciul nostru de la Constanța, meci de play-off și aseară.
Se joacă și nu se știe rezultatul înainte, se poate întâmpla orice.
Va fi foarte greu pentru că au o distanță considerabilă, șapte puncte sau mai puține sunt niște puncte pe care trebuie să le recuperăm.
Să se redeschidă campionatul (trebuie să câștige Rapid cu FCSB – n.
red.
), important este să rămânem acolo și să câștigăm meciul cu FC Hermannstadt.
În play-off se poate întâmpla orice, vor fi meciuri grele.
Este o diferență considerabilă și dacă știu cum să o gestioneze va fi foarte greu să piardă campionatul FCSB”, a spus Mutu.
Antrenorul echipei din Gruia a declarat că principalele obiective pentru acest sezon sunt locul doi în Superligă și câștigarea Cupei României, deși Adrian Mutu speră ca CFR Cluj să ajungă pe primul loc în clasamentul sezonului regulat.
„Vom încerca să culegem tot ce putem din acest sezon, suntem în sferturi în Cupa României și suntem în concurență plină cu Petrolul.
Cred că depinde foarte mult și pe ce loc terminăm și unde intrăm pentru că și calendarul este într-un fel.
Ar fi ok, un trofeu rămâne un trofeu, iar locul doi în condițiile în care am venit și ce distanță era cred că este foarte bine.
Până la rezultatele finale trebuie să ne gândim la meci, pentru că Hermannstadt are nevoie de victorie pentru a spera la ceva, deci vom avea un meci greu”, a adăgat „Briliantul”.
Următorul meci pentru CFR Cluj este acasă cu Hermannstadt.
Partida este ultima din campionatul regulat al SuperLigii.
Meciul va avea loc vineri, 8 martie, de la ora 20:00.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro