Gara de Nord este mult în urma gărilor din Europa civilizată și nicăieri nu se vedea mai bine acest lucru decât noaptea, pe peroane, unde era foarte puțină lumină.
De câteva zile lucrurile stau mult mai bine și sunt neoane noi, puternice, la cinci dintre cele opt peroane.
Montarea de lămpi noi continuă pe parcursul lui martie.
Sunt foarte multe de făcut în Gara de Nord pentru ca ea să devină un loc decent.
Un foarte mic pas, dar extrem de necesar, se face în această perioadă, prin punerea de lumini noi la peroane.
Lămpile vechi au fost înlocuite cu lămpi noi, de tip LED, la cinci dintre cele opt peroane, iar până la final de martie vor fi montate aproape 400 de lămpi noi, pe toate cele opt peroane, astfel că va fi lumină la toate cele 14 linii.
Unul dintre lucrurile uimitoare din Gara de Nord ține de cât de slab erau luminate peroanele gării noaptea.
Au fost și vremuri în care era mai multă lumină, iar diferența față de gările din Europa centrală este uriașă la acest aspect.
Întunericul din Gara de Nord înainte de noile lămpi (foto Vlad Barză)Gări din orașe românești mici sunt mult mai bine luminate decât Gara de Nord, un loc unde seara, noaptea sau dimineața abia vedeai să citești numărul vagonului în care trebuie să te urci, mai ales că la cele mai multe trenuri IR sunt lipite hârtii A4 în geam, nu sunt afișaje luminoase pe vagoane.
Am întrebat la CFR Infrastructură despre mersul acestui proiect:„În stația București Nord avem în derulare un program de reducere a consumului de energie electrică, soluția optimă identificată fiind cea de înlocuire a vechilor dispozitive de iluminat peroane, cu lămpi de tip LED.
Până la această dată au fost înlocuite lămpile vechi cu lămpi noi tip LED pe 5 peroane, urmând ca până la finele lunii martie să înlocuim sistemul de iluminat pe toate cele 8 peroane ale stației București Nord.
Prin montarea celor 385 de lămpi tip LED estimăm reducerea consumului de energie electrică”