Patrick Mouratoglou și-a asumat responsabilitatea în scandalul de dopaj al Simonei Halep, iar fostul antrenor al dublei câștigătoare de Grand Slam a reacționat după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a redus suspendarea româncei (de la 4 ani la 9 luni).
Suspendarea Simonei Halep a fost redusă la doar 9 luni, anunță TAS – Fosta lideră WTA poate reveni pe terenAntrenorul francez a scris că „Adevărul a învins” la postarea prin care Simona a vorbit despre „triumful dulce-amărui” obținut.
În plus, Mouratoglou a distribuit pe X o postare a lui Ahmad Nassar, directorul executiv al Asociaţiei Jucătorilor Profesionişti de Tenis (PTPA), care a afirmat că Halep nu poate primi înapoi timpul pierdut.
„În primul rând, ne bucurăm că Simona şi-a reabilitat în sfârşit numele.
Dar să ne abţinem de la a o numi o ‘victorie’.
Nimeni nu a câştigat cu adevărat aici.
Ea nu primeşte înapoi ultimul an şi jumătate.
Nu primeşte punctele din clasament şi premiile în bani înapoi.
Şi, culmea, TAS a decis că suspendarea Simonei s-a încheiat în iulie anul trecut.
.
.
are cineva o maşină a timpului? Asta trebuie să se schimbe.
Iar noi vom lucra pentru schimbare”, a scris Ahmad Nassar, șeful asociației lui Novak Djokovic.
„Nedreptatea este incredibilă.
Da, trebuie să se schimbe”, a comentat Mouratoglou.
The unfairness is incredible.
Yes it has to change.
https://t.
co/ePl55yGEFSLa începutul lunii noiembrie 2023, Patrick Mouratoglou a postat un videoclip în care a explicat că se simte vinovat, după ce Simona Halep a fost testată pozitiv din cauza unui supliment contaminat care a fost recomandat de echipa francezului.
„Sunt încrezător pentru viitorul Simonei Halep, după apelul făcut la TAS, deoarece e un tribunal independent.
Am putut stabili de unde a venit contaminarea.
Deci noi i-am propus să ia colagenul și l-am cumpărat de la o companie.
S-a întâmplat ca acest colagen să fie contaminat.
Nu aveam de unde să știu, dar îmi asum responsabilitatea pentu ce s-a întâmplat, întrucât e vorba de echipa mea și de mine.
Noi i-am cumpărat acest colagen.
Am făcut toate testele posibile pentru a stabili că vorbim despre o contaminare.
Sunt foarte încrezător că tribunalul independent va constata că Simona nu s-a dopat niciodată, că este o victimă și trebuie să revină pe teren și să joace cât de repede posibil.
Mi s-au deschis ochii și am realizat că orice sportiv se poate contamina mâine, pentru că, aparent, acest lucru se întâmplă tot mai des.
Suplimentele ar trebui să fie curate, dar se întâmplă să fie contaminate.
Vorbim despre cantități extrem de mici.
Nu au niciun efect, dar se întâmplă să le ai în organism și să fii pozitiv la un test anti-doping.
Asta e teribil, pentru că ești complet inocent, reputația ta e afectată!Numele tău e târât într-un scandal de dopaj și poți sta pe bară mult timp.
Îți afectează reputația fără motiv, pentru că nu ai făcut nimic.
Am realizat că oricine o poate păți și că trebuie să fii 100% sigur că nu se va întâmpla asta cu companiile de suplimente pe care le alegi”, a scris Patrick Mouratoglou, la acea vreme, pe Instagram.
O postare distribuită de THE COACH (@patrickmouratoglou)>> Reacția celor de la WTA, după anunțul revenirii Simonei Halep: „Susținem pe deplin decizia TAS”>> Prezența la Jocurile Olimpice 2024, obiectiv realizabil pentru Simona Halep – Cum poate ajunge la Paris>> Stere Halep spune unde se află Simona și aduce noutăți despre condiția fizică a fostei lidere WTA>> Decizia TAS a fost primită cu entuziasm: „Simona Halep va reveni în Top 10 destul de repede”>> Turneul la care Simona Halep ar putea reveni pe teren>> ITIA și precizările în cazul Simonei Halep: „Respectăm dreptul jucătorului de a face apel cât și rezultatul”