USR şi Forţa Dreptei atacă la Curtea Constituţională legea care modifică data alegerilor prezidenţiale. Când va dezbate CCR sesizarea

Spread the love

Curtea Constituţională a României urmează să dezbată pe 20 martie sesizarea USR şi Forţa Dreptei privind proiectul de lege care prevede modificarea datei alegerilor preşedintelui României, au precizat marţi, pentru agenția Agerpres, oficiali ai CCR.

Parlamentarii USR şi Forţa Dreptei au decis, marţi, să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la proiectul de lege iniţiat de UDMR.

„USR împreună cu Forţa Dreptei au decis astăzi să sesizeze Curtea Constituţională pentru neconstituţionalitatea legii care a trecut astăzi de Parlament, o lege prin care cei de la putere au decis devansarea alegerilor prezidenţiale.

(.

.

.

) Acest proiect de lege pe care PSD, PNL şi UDMR l-au trecut astăzi prin Parlament încalcă nu mai puţin de nouă articole din Constituţie, încalcă decizii precedente ale Curţii Constituţionale, încalcă recomandările Comisiei de la Veneţia.

Dintre argumente – în primul rând predictibilitatea, previzibilitatea normelor juridice, care trebuie să fie un lucru de căpătâi în orice legislaţie.

Nu poţi tu, putere, să schimbi regulile în timpul jocului doar pentru că aşa îţi convine”, a declarat liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, la Palatul Parlamentului.

El a menţionat că toate partidele şi toţi candidaţii îşi fac planul de alegeri pe un calendar electoral şi pe o legislaţie în vigoare.

„În momentul în care ei schimbă din mers această legislaţie, practic, încalcă dreptul constituţional de a alege şi de a fi ales, încalcă dreptul constituţional al celor din Opoziţie, al independenţilor, de a-şi planifica o campanie pe legislaţia în vigoare.

(.

.

.

) Nu există nimic în expunerea de motive care să justifice mutarea alegerilor preşedintelui şi să mute această campanie vara, când toată lumea este în concediu”, a afirmat Moşteanu.

Deputatul Forţa Dreptei Violeta Alexandru a spus că Alianţa Dreapta Unită va avea un candidat competitiv la alegerile prezidenţiale.

„Toţi deputaţii Forţa Dreptei au semnat pentru sesizare la CCR, alături de USR, privind această schimbare disperată prin care partidele la guvernare alături de UDMR, în mod ciudat, o fac pentru Klaus Iohannis şi pentru viitorul preşedinte.

Trebuie să spunem că Dreapta Unită va avea un candidat competitiv în alegerile prezidenţiale şi asta este datoria noastră faţă de cei care ne privesc şi toţi cei care ne întreabă care este alternativa pe care ne-o oferiţi în faţa acestei bătăi de joc pe care o practică alianţa de la guvernare sprijinită de UDMR, dându-ne viaţa peste cap doar ca să îşi păstreze privilegiile.

Nu ne temem de nicio confruntare”, a conchis Violeta Alexandru.

Deputaţii au adoptat, marţi, proiectul de lege iniţiat de UDMR care prevede modificarea datei alegerilor preşedintelui României.

S-au înregistrat 183 de voturi „pentru”, 84 „împotrivă” şi o abţinere.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.

5 alin.

(1) din Legea 370/2004, astfel încât alegerile pentru preşedintele României să fie organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care ajunge la termen mandatul de şef al statului.

Lasă un răspuns