O fată de 15 ani, care traversa pe o trecere de pietoni din municipiul Constanţa, a fost lovită, marţi după-amiază, de o maşină de Poliţie aflată în misiune, transmite News.
roReprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi că pe Şoseaua Mangaliei din municipiul Constanţa s-a produs un accident rutier.
„Din primele informaţii rezultă că un poliţist din cadrul Serviciului Criminalistic ar fi accidentat un pieton care ar fi traversat strada pe marcajul pietonal.
Tot din informaţiile deţinute până în acest moment, poliţistul se afla în misiune, deplasându-se către Portul Constanţa, pentru a efectua o cercetare la faţa locului”, au precizat poliţiştii.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
La locul evenimentului a intervenit un echipaj SMURD, care a preluat victima, conştientă, şi a transportat-o la Spitalul Judeţean Constanţa.