Care sunt semnele abuzului sexual asupra unui copil și cum îl putem feri de astfel de situații

Spread the love

Abuzul sexual asupra copiilor este încă un subiect tabu la noi în ţară.

Părerea generală este că acesta se petrece doar în mediile foarte sărace și că singurele cazuri sunt cele pe care le vedem la ştiri.

Realitatea este însă alta și mulți copii devin, la un moment dat în viaţă, victima unui abuz cu conotaţie sexuală.

Majoritatea abuzurilor asupra copiilor au ca autori persoane apropiate familiei.

De fiecare dată când un părinte renunţă la atitudinea „nouă nu ni se poate întâmpla asta” în favoarea atitudinii „eu voi face tot ce îmi stă în putință ca nouă să nu ni se întâmple”, copilul are șansa să afle din familie tot ceea ce trebuie ca să se poată apăra pe viitor de abuzuri.

Orice act cu tentă sexuală, care are loc între un adult și un minor sau între doi minori, atunci când se produce împotriva voinței unuia dintre ei este abuz.

Abuzul sexual include actele de exhibiționism, expunerea la pornografie, adresarea într-o manieră sexuală la telefon sau pe internet și merge până la forme de manifestare fizice.

Psihologul Mihaela Dinu, reprezentant Salvați Copiii, explică mecanismele prin care copiii, cu predilecție fetele, sunt vulnerabilizați și devin victime:În multe situații, mai spune specialistul, apare sindromul Stockholm, acesta fiind considerat un sistem de apărare a creierului în situații traumatizante.

Cineva care suferă de sindromul Stockholm ar putea avea sentimente confuze față de agresor, inclusiv dragoste, simpatie, empatie, dorința de a-l proteja, recunoștință atunci când agresorul se poartă uman sau nu îi face rău fizic.

De asemenea, victima poate să dezvolte emoții negative față de oricine ar încerca să o ajute să scape din mediul abuziv.

Se creează în mintea victimei o disonanță cognitivă, iar victima ajunge să facă ceva ce nu vrea să facă.

Panica, frica, teroarea (disonanța cognitivă) sunt atât de mari încât mecanismele de a le combate nu mai pot face față.

Cea mai bună metodă pentru a ne feri copiii de abuzuri de orice fel este relația deschisă, sinceră, onestă pe care o construim cu ei.

Începeți educația intimă de bază a copiilor atunci când aceștia sunt foarte mici.

De la vârsta de trei ani, copiii trebuie să știe că zona intimă nu poate fi atinsă de persoane străine.

Mai mult, copiii trebuie să fie încurajați să își facă singuri toaleta în această zonă și să nu accepte ca alte persoane să facă acest lucru, chiar dacă sunt membri ai familiei.

Copiii pot învăţa să nu îşi arate părţile intime altor persoane în afara părinților și a medicului, când e cazul.

CITEȘTE CONTINUAREA PE TOTULDESPREMAME.

RO

Lasă un răspuns