Un tribunal special din Cairo a condamnat luni opt lideri ai Frăţiei Musulmane, printre care ghidul suprem al confreriei islamiste acum interzise în Egipt, la pedeapsa cu moartea pentru violenţele din 2013 în urma destituirii islamistului Mohamed Morsi de către actualul preşedinte Abdel Fattah al-Sissi, informează AFP și Agerpres.
Curtea Supremă de Urgenţă a Securităţii Statului a pronunţat pedeapsa capitală pentru ghidul Mohammed Badie, acum în vârstă de 80 de ani, precum şi pentru alte câteva figuri ale mişcării lui Morsi, preşedintele de scurtă durată al Egiptului, printre care Mahmud Ezzat, Mohammed El-Beltagy şi Safwat Hegazy.
Toţi aceşti bărbaţi au fost deja condamnaţi, inclusiv la moarte, în alte procese în ultimii ani.
Instanţa a condamnat luni alţi 37 de inculpaţi din aşa-numitul caz „violenţele de pe drumul Al-Nasr” la închisoare pe viaţă şi alţi 13 la pedepse de 10 până la 15 ani de închisoare, a precizat cotidianul de stat Al-Ahram.
În 2022, Egiptul a fost a patra ţară din lume care a efectuat cel mai mare număr de execuţii, potrivit Amnesty International.
În acelaşi an, judecătorii egipteni au pronunţat 538 de condamnări la moarte, cea mai mare cifră cunoscută din lume.
După ce a ajuns la putere, Al-Sissi a condus o represiune feroce împotriva opoziţiei, concentrându-se în special asupra Frăţiei Musulmane, o organizație islamistă cu mii de susţinători închiși între timp.
Înfiinţată în 1928 în Egipt, Frăţia, acum interzisă în ţară dar care s-a răspândit departe dincolo de graniţele sale, a fost multă vreme principala mişcare de opoziţie din Egipt, în ciuda represiunii, până la câştigarea primelor alegeri libere în urma Primăverii Arabe din 2011.
La 13 august 2013, la o lună după demiterea lui Morsi în urma unui puci militar, sute de susţinători ai săi au fost ucişi în dispersarea locurilor lor de adunare la Cairo, poliţia acuzându-i că erau înarmaţi.
De atunci, mii de membri ai Frăţiei Musulmane au fost condamnaţi la pedepse de la câţiva ani de închisoare până la moarte, alţii au plecat în exil şi mai mulţi dintre liderii lor, printre care și Morsi, au murit în detenţie.