A murit scriitorul Dinu Săraru

Spread the love

Scriitorul Dinu Săraru a murit sâmbătă, la vârsta de 92 de ani, a anunţat scriitorul Ştefan Mitroi, pe pagina sa de Facebook.

„A murit Dinu Săraru! În spatele acestei ferestre (casa omului de cultură – n.

r.

) am ascultat mii de poveşti.

Dinu Săraru, cel care mi le spunea, a murit acum un sfert de oră!”, a anunţat Ştefan Mitroi, conform Agerpres.

Maria Ţoghină, om de radio şi o apropiată a familiei Săraru a spus că „ne-a părăsit un titan al culturii naţionale”.

Dinu Săraru, scenarist, scriitor, publicist, om de teatru, s-a născut la 30 ianuarie 1932, la Râmnicu Vâlcea.

A debutat în presă la 18 ani, ca reporter la Radiodifuziunea Română şi a condus mai multe ziare şi reviste.

Între anii 1977 şi 1990, a condus Teatrul Mic, fiind şi creator al Teatrului Foarte Mic, iar în perioada 2001-2004 a fost director al Teatrului Naţional ”I.

L.

Caragiale” din Bucureşti, scrie Agerpres.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din 1961 şi membru fondator al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, în 2001.

A scris mai multe romane, între care ”Nişte ţărani”, ”Clipa”, trilogia ”Dragostea şi revoluţia”, ”Un fluture alb cu sânge pe aripi”, ”Iarba vântului”, ”Trilogia ţărănească”, ”Crimă pentru pământ”, ”Ciocoii noi cu bodyguard”, iar unele dintre cărţile sale au fost ecranizate.

Lasă un răspuns