Elon Musk i-a dat în judecată pe Sam Altman și OpenAI, companie pe care a cofondat-o

Spread the love

Elon Musk a depus o plângere în instanță împotriva OpenAI, a CEO-ului său Sam Altman, și a altor persoane pe care le acuză de încălcarea contractelor încheiate în 2015, când el s-a numărat printre fondatorii organizației ce avea să creeze ChatGPT, relatează Reuters.

Plângerea depusă joi la o instanță din San Francisco acuză că Altman, alături de Greg Brockman, un alt cofondator al OpenAI, l-au abordat pe Musk cu ani în urmă în vederea creării unei companii non-profit și „open-source” care să dezvolte tehnologii legate de inteligența artificială pentru „binele omenirii”.

Avocații lui Musk afirmă însă în plângere faptul că OpenAI încearcă acum să realizeze profit încalcă înțelegerile încheiate la momentul respectiv.

OpenAI, Musk și Microsoft, principalul finanțator al companiei conduse de Sam Altman, nu au dat deocamdată curs solicitărilor Reuters pentru comentarii.

Musk s-a numărat printre fondatorii OpenAI în 2015, dar și-a dat demisia din consiliul său de administrație în 2018 din cauza neînțelegerilor privind direcția în care compania ar trebui să o ia.

Cu un an înainte să plece de la OpenAI Musk avertizase că „goana după superioritate” în domeniul A.

I.

poate duce la un al treilea război mondial.

De-a lungul ultimilor ani miliardarul sud-african a tras numeroase semnale de alarmă privind pericolele pe care le poate reprezenta inteligența artificială și a fost unul dintre cei 1.

000 de semnatari ai unei scrisori publice din martie anul trecut care cerea o pauză de 6 luni în privința antrenării unor modele A.

I.

mai puternice decât GPT-4.

„Sistemele puternice de inteligență artificială ar trebui să fie dezvoltate numai după ce suntem siguri că efectele lor vor fi pozitive și că riscurile lor vor fi gestionabile”, afirma scrisoarea.

„Sistemele de inteligență artificială cu inteligență uman-competitivă pot prezenta riscuri profunde pentru societate și umanitate, după cum arată ample cercetări și după cum recunosc laboratoarele de vârf de inteligență artificială”, mai avertizau semnatarii.

Însă la doar câteva săptămâni după semnarea acestei scrisori, Musk a anunțat că își va lansa propria companie în domeniul inteligenței artificiale, una pe care a descris-o drept o „a treia opțiune”.

Documente obținute ulterior de presă au arătat că Musk își înregistrare deja această companie numită xAI înainte de publicarea scrisorii care avertiza cu privire la pericolele inteligenței artificiale.

xAI e înregistrată în San Francisco, unde Musk a chemat acum în instanță OpenAI.

Lasă un răspuns