Ministrul Culturii, prima reacție cu privire la acuzațiile care i se aduc lui Adrian Cioroianu: „Această afirmație nu trebuia făcută în mod public”

Spread the love

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat, pentru HotNews.

ro, că verifică dacă directorul Bibliotecii Naționale a României (BNaR), Adrian Cioroianu, a încălcat legea atunci când a divulgat conținutul cererii pe care jurnalista Emilia Șercan a făcut-o instituției pe care o conduce fostul ministru de externe.

Raluca Turcan susține că, din perspectiva relației cititor – director, Adrian Cioroianu a greșit.

„Sunt două perspective: una de legalitate și una de corectitudine în relația cititor-director de instituție în speța aceasta.

Din perspectiva legalității, o să verific dacă există o problemă de încălcare a legii, iar din perspectiva corectitudinii cred că această afirmație nu trebuia făcută în mod public de domnul Cioroianu”, a spus pentru HotNews.

ro.

ministrul Culturii.

Adrian Cioroianu este directorul BNaR din septembrie 2021, atunci când Ministrul Culturii de la acea vreme, Bogdan Gheorghiu, l-a numit manager interimar.

În legătură cu subiectul de la care a pornit disputa dintre Cioroianu și Șercan, și anume temperaturile mici care se înregistrează în aceste zile la BNaR, Raluca Turcan spune că este vorba despre o investiție care trebuie făcută.

Jurnalista Emilia Șercan l-a acuzat vineri pe Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale, că a încălcat legea GDPR divulgând conținutul cererii pe care a făcut-o instituției pe care o conduce fostul ministru de externe privind digitalizarea tezei de doctorat a lui Mircea Geoană.

Jurnalista a precizat ce se scrie în cererea pe care a făcut-o către instituția condusă de Adrian Cioroianu.

Emilia Șercan a subliniat că informațiile din cerere nu reprezintă o informație publică și este protejată de Regulamentul General privind Datele Personale (GDPR).

Vă reamintim că după ce jurnalista Emilia Șercan a reclamat că în sălile Bibliotecii Naționale cititorii sunt nevoiți să stea cu gecile pe ei, la temperaturi de 16,6 grade, directorul instituției, Adrian Cioroianu, a atacat-o pe aceasta și, mai mult, a făcut public, pe Facebook, ce informații a cerut de la bibliotecă.

Din cauza frigului, o singură sală de lectură este deschisă, la etajul I.

În replică, directorul Bibliotecii Naționale, Adrian Cioroianu, a acuzat-o pe jurnalistă că minte: Pe același subiect:

Lasă un răspuns