Un elev la o școală din Apahida a ajuns la spital după ce a băut un energizant și a fumat o țigară.
„La data de 28 februarie a.
c.
, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, aflați într-o unitate de învățământ din localitatea Apahida au fost anunțați de către un cadru didactic despre faptul că un elev al școlii acuză stări de rău.
Elevul, care a menționat că a consumat nicotină și o băutură energizată a fost preluat ulterior de un echipaj medical și transportat la spital în vederea efectuării investigațiilor medicale de specialitate.
În acest context nu au fost identificate substanțe interzise, prevăzute de legislația în vigoare”, a transmis IPJ Cluj.
În urmă cu câteva zile, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat un proiect de lege care interzice vânzarea către minori a băuturilor energizante.
Au fost 238 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și 12 abțineri.
În acest moment indicii serioase, studii, dar şi discuţii cu asociaţiile de părinţi, de profesori, ONG-uri îngrijorate de acest fenomen, din care rezultă că există foarte multe astfel de sucuri energizante care sunt consumate de copii în şcoli sau în afara şcolilor „cu litri”, ceea ce nu este benefic pentru sănătatea lor.
„A fost o presiune imensă.
Ştiţi foarte bine că industria s-a opus, mai aveau să spună şi cât de mult bine fac aceste băuturi energizante în argumentarea lor.
Iată că, indiferent de ceea ce au dorit, am trecut peste asta şi sper ca mâine să avem votul final pe această lege”, a transmis Alfred Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, care a precizat că astfel de băuturi vor fi scoase şi din automate.
Proiectul de lege reglementează interzicerea comercializării băuturilor energizante care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate.
Proiectul interzice inclusiv vânzarea de băuturi energizante prin intermediul automatelor de băuturi răcoritoare.
Potrivit unui amendament adoptat de plen, constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, conform legii penale, să fie considerate infracţiuni, comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori de către unităţile autorizate să le comercializeze.
Proiectul introduce amenzi pentru operatorii economici care încalcă aceste prevederi de până la 30.
000 de lei, în funcţie de gravitatea faptei.
În cazul repetării contravenţiilor prevăzute de proiect, se dispune, de asemenea, măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google News CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro