Opoziția absolută a lui Benyamin Netanyahu față de perspectiva unui stat palestinian afectează imaginea președintelui democrat, care nu poate spera să fie reales fără a câștiga state precum Michigan, care are o comunitate sensibilă la soarta palestinienilor din Gaza, potrivit Le Monde, citat de Rador Radio România.
O numărătoare inversă potențial periculoasă pentru Joe Biden se desfășoară acum în Orientul Mijlociu.
Pentru că speranța reînviată a unei încetări a focului în Gaza însoțită de eliberarea ostaticilor israelieni care sunt ținuți acolo din 7 octombrie maschează deteriorarea relațiilor sale cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, cu riscul unui eșec într-un domeniu, diplomație, unde pretinde că are expertiză consolidată de decenii de practică.
Dubla explozie declanșată de masacrele fără precedent ale civililor israelieni de către Hamas, apoi de măcelul provocat în Gaza de un răspuns israelian de o violență fără limite a reactivat la Washington interesul pentru soluția cu două state, adică crearea, alături de Israel, a unui stat palestinian.
Dincolo de legitimitatea revendicării palestiniene, aceasta pare a fi o garanție mai bună a stabilității în regiune decât status quo-ul susținut de Benjamin Netanyahu, care a dus la tragedia actuală.
Acest obiectiv fusese pierdut din vedere în primii ani de mandat ai președintelui democrat, renumit pentru atașamentul necondiționat față de Israel, mărturie a vârstei sale și a vechimii în politică.
Decalajul s-a lărgit, de fapt, de ani de zile între tinerele generații de democrați și statul evreu, perceput din ce în ce mai mult ca opresor al unei minorități.
Înainte de 7 octombrie, Casa Albă încerca să realizeze normalizarea între Israel și cel mai important stat arab din regiune, Arabia Saudită.
Proiectul de acord menționa chestiunea palestiniană, spre deosebire de acordurile anterioare încheiate în 2020 cu Bahrain, Emiratele Arabe Unite și Maroc, care nu făceau din aceasta o condiție prealabilă.
Războiul a schimbat totul.
Arabia Saudită a reînviat inițiativa formulată în 2002 de prințul Abdullah, pe atunci regent, de a lega normalizarea relațiilor cu Israelul de crearea unei Palestine pe baza granițelor din 1967 cu asentimentul Washingtonului, care ar pune în balanță și un acord de apărare cu Riadul.
Cum acesta din urmă ar urma să fie ratificat de Senat înainte de campania prezidențială, care se va declanșa pe 5 noiembrie, timpul se scurge cu repeziciune.
Cu excepția faptului că Benjamin Netanyahu (la fel ca posibilul său succesor mai moderat, Benny Gantz) și o bună parte din israelieni nu vor să audă despre această perspectivă a unui stat palestinian.
Sabotor-șef al Acordurilor de la Oslo, din 1996 până în 1999, în timpul primului său mandat la conducerea guvernului israelian, Benjamin Netanyahu intenționează să facă tot posibilul pentru a-l aduce la un eșec pe președintele democrat.
El speră, fără îndoială, la o posibilă revenire la Casa Albă a lui Donald Trump, al cărui unilateralism în beneficiul Israelului a contribuit semnificativ la dezastrul actual.
Această subminare începe prin viitorul pe care îl preconizează pentru Gaza după actuala ofensivă.
Prezentat pe 22 februarie, planul israelian calcă în picioare liniile roșii stabilite pe 18 noiembrie de Joe Biden într-o tribună publicată în Washington Post.
Dând asigurări că armata sa va trebui să-și mențină „libertatea de acțiune operațională în toată Fâșia Gaza, fără limită de timp”, premierul israelian are în vedere o reocupare de facto a fâșiei înguste de pământ, redusă și mai mult prin crearea unei zone tampon în jurul perimetrului acesteia.
Controlul israelian s-a extins la granița cu Egiptul și managementul încredințat nu unei Autorități palestiniene „revitalizate”, așa cum își dorește Joe Biden, ci personalităților alese după criterii israeliene mărturisesc și ele dorința sa de a-l sfida pe președintele american.
O încetare rapidă a luptei este, de altfel, exclusă, deoarece armistițiul care se conturează nu ar face decât să întârzie ofensiva planificată în ultimul mare oraș din Gaza, Rafah, dorită de un premier care supraviețuiește politic fiasco-ului dramatic din 7 octombrie atâta timp cât continuă lupta.
Joe Biden, însă, nu s-a zgârcit cu sprijinul său pentru Israel, furnizând bombele folosite pentru a distruge Gaza și a decima populația acesteia, trimițând două grupuri aeronavale în Marea Mediterană pentru a preveni regionalizarea conflictului și pentru a bombarda houthiții din Yemen care perturbă navigația în Marea Roșie în semn de solidaritate cu palestinienii din Gaza.
Exasperarea în creștere a americanilor față de Israel s-a reflectat, la 1 februarie, într-un ordin de sancționare a coloniștilor israelieni responsabili de violența împotriva palestinienilor din Cisiordania, apoi într-un memorandum, pe 9 februarie, care lega viitorul ajutor militar de respectarea regulilor de protecție recunoscute la nivel internațional.
a civililor, iar prin revenirea, pe 23 februarie, la poziția istorică a Statelor Unite cu privire la problema colonizărilor israeliene din Cisiordania.
Secretarul de stat Antony Blinken a considerat că acestea sunt „incompatibile cu dreptul internațional”, cu alte cuvinte le-a declarat ilegale.
Prea puțin, prea târziu? Mulți democrați sunt iritați de refuzul Washingtonului de a considera comportamentul Israelului în teritoriile ocupate din 1967, fie că este vorba de focul deschis din Gaza sau de focul mocnit din Cisiordania, ca o provocare la adresa ordinii internaționale, pe baza regulilor pe care Statele Unite le apără în alte părți ale lumii.
Această poziție este acum sinonimă cu o izolare diplomatică în creștere.
Faptul că Biden folosește în privat epitete dure la adresa lui Benyamin Netanyahu nu schimbă nimic.
Din toate punctele de vedere, Joe Biden riscă să plătească un preț mare pentru opțiunile sale în criza dramatică care se desfășoară în Orientul Mijlociu.
Voturile în alb exprimate la alegerile primare democrate din Michigan din 27 februarie au fost un avertisment direct.
Președintele în funcție nu poate spera să fie reales fără a câștiga acest stat disputat în noiembrie, care are o mare comunitate sensibilă la soarta palestinienilor din Gaza.
Le Monde, (preluare Rador Radio România)Pe același subiect:
