Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a declarat miercuri sprijinul „în principiu” faţă de planul de pace în zece puncte prezentat în anul 2022 de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, ce prevede retragerea necondiţionată a trupelor ruse din Ucraina, dar a cerut „mai multă diplomaţie”, în timp ce ministrul de externe rus Serghei Lavrov este aşteptat vineri într-o vizită oficială de două zile în Turcia.
„Cred că ar trebui iniţiat cel puţin un efort comun pentru a stabili parametrii generali ai păcii.
În acest aspect sprijinim în principiu planul de pace în zece puncte propus de preşedintele ucrainean”, a afirmat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan într-un mesaj video transmis la un summit al ţărilor balcanice desfăşurat în capitala albaneză Tirana şi la care a participat de asemenea preşedintele ucrainean, relatează agenţiile EFE şi AFP, preluate de Agerpres.
În timp ce Zelenski a insistat pe nevoia Ucrainei de a primi în continuare şi mai rapid bani, arme şi muniţii pentru a face faţă armatei ruse revenite în ofensivă, cerând ajutor militar inclusiv statelor balcanice, Erdogan a subliniat importanţa reluării negocierilor, pe care ţara sa le-a găzduit la Istanbul la începutul războiului declanşat de Rusia pe 24 februarie 2022, dar au fost sistate la sfârşitul lunii următoare fără niciun rezultat.
„Îmi menţin opinia că trebuie să dăm o oportunitate diplomaţiei şi dialogului pentru a încheia războiul printr-o pace justă şi durabilă.
Este crucial să folosim canalele diplomatice la cel mai înalt nivel pentru a atinge acest obiectiv”, a apreciat preşedintele turc.
Erdogan a amintit că Turcia „sprijină independenţa, suveranitatea, securitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a menţionat numeroasele sale tentative de mediere între Kiev şi Moscova şi s-a declarat dispus să găzduiască noi negocieri de pace ruse-ucrainene.
Respectivul plan de pace, enunţat de Zelenski la sfârşitul anului 2022, prevede retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, restabilirea frontierelor Ucrainei recunoscute internaţional şi crearea unui tribunal internaţional pentru judecarea crimelor de război ruseşti, puncte pe care Rusia le consideră ca fiind de fapt o cerere de capitulare, astfel că a respins planul.
De partea sa, Rusia a cerut Kievului să accepte pierderea Crimeei şi a teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia şi le-a reproşat responsabililor ucraineni că s-au retras de la negocierile de pace desfăşurate la Istanbul în martie 2022 pentru că aşa le-a cerut Washingtonul.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov va efectua vineri şi sâmbătă o vizită în Turcia, unde va participa la Forumul diplomatic de la Antalya şi va avea de asemenea o întrevedere cu omologul său turc Hakan Fidan, au anunţat miercuri ministerele de externe de la Moscova şi Ankara.
Lavrov a mai participat la acelaşi forum în martie 2022, la puţin timp după lansarea invaziei ruse în Ucraina, iar ultima sa vizită oficială în Turcia datează din aprilie 2023.
Forumul diplomatic de la Antalya reuneşte în fiecare an în acest oraş turistic şefi de stat şi de guvern, miniştri, diplomaţi, oameni de afaceri şi cercetători.
Preşedintele Erdogan încearcă să menţină relaţii echilibrate cu Kievul şi Moscova în timp ce războiul din Ucraina continuă.
Totuşi, Turcia a provocat iritarea Rusiei după ce, în urma unei vizite efectuate la Istanbul de preşedintele Zelenski, a predat anul trecut în luna iulie Kievului comandanţi ai batalionului ucrainean Azov luaţi prizonieri de armata rusă.
Aceşti prizonieri ar fi trebuit să rămână în Turcia până la sfârşitul războiului, în virtutea unui acord tripartit încheiat între Ankara, Kiev şi Moscova, prin care aceasta din urmă a acceptat eliberarea lor din detenţie.
Rusia şi-a exprimat nemulţumirea şi faţă de livrarea unor drone turceşti Bayraktar către Ucraina.
Pe de altă parte, Turcia este criticată de ţările occidentale că joacă un rol în ocolirea sancţiunilor impuse Rusiei.
În acelaşi timp, Turcia s-a implicat activ în exporturile cerealelor ucrainene printr-un coridor maritim securizat în Marea Neagră, în virtutea unui acord mediat de asemenea de ONU, dar din care Rusia s-a retras acuzând nerespectarea componentei înţelegerii referitoare la exporturile ruseşti de produse agricole şi îngrăşăminte afectate indirect de sancţiunile occidentale.
În intervenţia sa de miercuri la summitul desfăşurat în Albania, preşedintele turc a vorbit şi despre acest acord, semnalând că se află în contact cu ONU pentru „o nouă înţelegere, cu angajamente de securitate în Marea Neagră”.
____