Joe Biden, cel mai vârstnic preşedinte în exerciţiu din istoria Statelor Unite, a anunţat miercuri că merge la vizita medicală de rutină, într-un moment în care capacitatea sa de a guverna suscită îndoieli, transmit agențiile France-Presse și Agerpres.
„Mă duc (la spitalul) Walter Reed pentru vizita medicală”, le-a spus el jurnaliştilor, plecând de la Casa Albă.
Această vizită medicală ar urma să fie ultima înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie la care Biden candidează din nou.
Potrivit Casei Albe, rezultatele examenelor medicale de la spitalul militar de lângă Washington vor fi publicate mai târziu în cursul zilei.
În februarie 2023, medicul lui Biden, Kevin O’Connor, a concluzionat că preşedintele era „în stare bună de sănătate”, „viguros” şi „apt” să-şi îndeplinească funcţia.
Tot atunci, lui Biden i-a fost extirpată o „mică” leziune canceroasă de pe piele.
Democratul candidează pentru un nou mandat, la finalul căruia, dacă va fi reales, va avea 86 de ani.
Aproape sigur, el se va confrunta în noiembrie cu predecesorul său, Donald Trump, ajuns şi el la 77 de ani.
Între imaginile cu un preşedinte împiedicându-se pe scări şi rostind replici confuze în timpul unor discursuri, capacitatea lui Joe Biden de a guverna până la finalul unui al doilea mandat provoacă întrebări electoratului american şi îi subminează şansele de realegere în noiembrie.
La începutul lunii februarie, un procuror special însărcinat să ancheteze cazul documentelor clasificate pe care Biden le avea în posesia sa a renunţat la trimiterea în judecată, argumentând, între altele, că un juriu ar fi reticent să condamne „un om în vârstă cu memoria slabă”.
Tabăra lui Biden a denunţat atunci comentarii „gratuite” şi „deplasate”.
Luni, într-un interviu la televiziune, Biden s-a apărat afirmând că este mai solid „decât celălalt tip”, Donald Trump, pe care l-a acuzat că a uitat numele soţiei sale, Melania.
La 20 noiembrie 2023, în ziua în care Biden a împlinit 81 de ani, Trump a publicat o scurtă scrisoare de la medicul său, în care acesta afirma că miliardarul are o sănătate „excelentă”, a slăbit câteva kilograme – fără a preciza câte – şi rezultatele testelor sale cognitive sunt „excelente”.
Citește și: