Dosarul 2 Mai: Ministrul Justiției trimite Corpul de Control la Penitenciarul Poarta Albă, unde este încarcerat Vlad Pascu

Spread the love

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă organizată la Curtea de Apel Cluj, că a dispus trimiterea Corpului de Control al ministerului la Penitenciarul de la Poarta Albă, pentru a verifica dacă au fost respectate toate normele legale, în urma incidentului de la Judecătoria Mangalia, din momentrul transferului lui Vlad Pascu la instanţă.

Vlad Pascu ar fi fost ajutat de polițiști să nu fie filmat de jurnaliști, conform unei declarații a președintelui sindicatului din penitenciare.

„Ceea ce ne deranjează pe noi este că transformă poliţiştii de penitenciare în bodyguarzii unui drogat care a omorât doi copii nevinovaţi.

De ce nu face acest lucru poliţia penitenciarelor cu toţi infractorii? De ce pe unii îi protejează şi pe alţii nu?”, a declarat președintele sindicatului din penitenciare, Cosmin Dorobanțu, conform Observator.

Ministrul Justiţiei a declarat că în cazul lui Vlad Pascu, tânărul care a ucis doi studenţi în localitatea 2 Mai, pe fondul consumului de droguri, atunci când a fost la Judecătoria Mangalia, „au fost anumite incidente care au generat discuţii în spaţiul public la adresa poliţiştilor de penitenciar”.

„Am discutat cu conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, ieri, ANP a şi comunicat public poziţia sa, şi anume au informat presa că există anumite standarde, la nivel european, care sunt obligaţi să le respecte, printre care principiul ca atunci când deţinuţii sunt mutaţi dintr-un penitenciar în alte locuri, cum ar fi spital, tribunal, aceştia trebuie să ia măsuri pentru a nu fi expuşi cât mai mult privirii publice, luând măsuri pentru a le proteja imaginea, anonimatul”, a spus ministrul.

„Fiind însă un caz mediatizat şi extrem de sensibil şi un caz extrem de important cum se va soluţiona pentru societate şi pentru sănătatea noastră a tuturor, şi pentru că îmi doresc, ca ministru al Justiţiei, să nu planeze niciodată vreo suspiciune că s-au încălcat normele legale, atunci când vine vorba de o instituţie aflată în subordinea Ministerului Justiţiei, vă informez că am dispus trimiterea Corpului de Control la Penitenciarul de la Poarta Albă, repet, pentru a se putea verifica dacă au fost respectate toate normele legale în materie”, a anunţat Alina Gorghiu.

Ea a precizat că, în calitate de ministru, consideră că trebuie clarificate aceste aspecte, mai ales că, din informaţiile pe care le-a primit, în această perioadă directorul penitenciarului se află în concediu şi conducerea interimară a fost asigurată de altă persoană.

„Vă asigur pe toţi că voi fi foarte atentă şi voi monitoriza cu rigoare tot ce ţine de acest caz, aştept cât se poate de repede rezultatul controlului pe care le-am dispus la Penitenciarul de la Poarta Albă”, a mai spus Gorghiu.

Tribunalul Constanţa a respins, marţi, contestaţia lui Vlad Pascu, iar autorul accidentului de la 2 Mai rămâne în arest preventiv.

Decizia magistraţilor este definitivă.

„Respinge, ca nefondată contestaţia declarată de Pascu Matei Vlad împotriva încheierii de şedinţă din data de 20.

02.

2024 pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr.

4989/254/2023/a8.

În baza art.

275 alin.

2 C.

p.

p.

obligă inculpatul Pascu Matei Vlad la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă”, se arată în minuta instanţei.

Judecătoria Mangalia a prelungit cu încă 30 de zile, mandatul de arestare preventivă pe numele lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, soldat cu doi morţi.

Decizia a fost atacată la instanţa superioară.

În 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5.

25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni.

În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.

Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche.

Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Judecătoriei Mangalia.

De asemenea, într-un alt dosar, Vlad Pascu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, împreună cu părinţii săi, pentru trafic de droguri, pentru determinarea unei persoane să dea declaraţii mincinoase sau să nu prezinte probe şi pentru punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consum de droguri.

Acest dosar va fi judecat la Tribunalul Bucureşti.

Lasă un răspuns