Un tânăr de 16 ani, cetăţean suedez, membru al unui grup specializat în omoruri şi atacuri cu bombă, a fost predat miercuri de poliţiştii români autorităţilor din Suedia.
Membru al unui grup specializat în omoruri şi atacuri cu bombă, predat Suediei de poliţiştii români Potrivit IGPR, tânărul de 16 ani, cetăţean suedez, urmărit internaţional pentru omor şi vătămare corporală gravă, depistat de poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale – Serviciul Urmăriri, în urma unei operaţiuni ENFAST, a fost predat miercuri unei escorte din Suedia.
Acesta a fost prins în 7 februarie 2024.
Pe numele acestuia, în 6 februarie 2024, autorităţile judiciare din Suedia au emis un mandat european de arestare, pentru comiterea infracţiunilor de omor şi vătămare corporală gravă.
Vezi mai multe articole din categoria externe Din cercetări a reieşit că tânărul ar fi parte a unui grup infracţional suedez, care ar avea preocupări în comiterea de omoruri şi atacuri cu bomba.
Acestea ar avea legătură cu traficul de droguri în regiunea de Nord a Europei, precum şi în spaţiul internaţional.
Totodată, tânărul de 16 ani este cercetat pentru implicarea în angajarea unor criminali care ar lucra pentru una dintre grupările vinovate de comiterea a diferite omoruri la comandă.
Tânărul a fost prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a dispus măsura preventivă a reţinerii, ulterior, aceasta fiind prezentată instanţei, care a luat măsura arestării preventive.