Preşedintele francez Emmanuel Macron anunţă marţi seara că a semnat cu emirul Qatarului Tamim bin Hamad Al-Thani un acord cu privire la angajamente ale Qatarului în vederea unor investiţii în economia franceză în valoare de zece miliarde de euro la orizontul lui 2030, relatează AFP.
„Am semnat un plan ambiţios de investiţii în valoare de zece miliarde de euro”, a anunţat preşedintele francez în timpul unui toast, în deschiderea unui dineu pe care l-a oferit în onoarea emirului, care se află într-o vizită de stat în Franţa.
Aceste investiţii urmează să aibă loc în sectoarele tranziţiei energetice, semiconductorilor, aerospaţial, inteligenţei artificiale (AI), digital, sănătăţii, industriiilor şi culturii, citează News.
ro.