Laura Buciu Laura Buciu Bursa din China pierde teren în faţa SUA Potrivit unei analize realizate de Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, în ultimele 12 luni, indicele compozit al bursei de la Shanghai a pierdut 8%, iar la punctul minim din 5 februarie, scăderea înregistrată în acelaşi interval a fost chiar dublă.
S&P500, pe de altă parte, escaladează noi vârfuri istorice.
Indicele bursei din SUA a avansat cu 6,9% de la începutul anului şi cu 27,3% în ultimele 12 luni, în divergenţă majoră faţă de bursa din China.
Vezi mai multe articole din categoria economic „Disparitatea e cu atât mai spectaculoasă cu cât economia Chinei, în termeni de paritate a puterii de cumpărare, este cea mai mare din lume, deşi în valoare nominală atinge «doar» 17 trilioane de dolari, faţă de 27 de trilioane în SUA.
În acelaşi timp, la finele anului trecut, capitalizarea bursieră ajunsese la 49 de trilioane de dolari sau 44,9% din valoarea totală a acţiunilor listate la nivel mondial, faţă de o pondere de 6% a bursei din China, la minimul ultimului deceniu.
În aproape două luni, anul acesta, diferenţa s-a adâncit şi mai mult, ţinând seama de ascensiunea mai rapidă a acţiunilor americane”, arată Claudiu Cazacu.
Aşa cum era firesc, această situaţie a îngrijorat autorităţile de la Beijing.
Astfel, dorind să „scurtcircuiteze” impulsul descendent, acestea au răspuns iniţial prin măsuri „clasice”, între care se numără încurajarea companiilor de stat să cumpere acţiuni de pe piaţă – din sectorul bancar sau ETF-uri – şi demiterea şefului autorităţii de reglementare.
Cum aceste măsuri au oferit un succes parţial (o creştere a volumelor şi episoade de revenire), dar nu s-au dovedit a fi suficient de ample pentru a reconstrui încrederea, au fost puse în practică unelte mai neobişnuite, asociate cu vremurile de criză: interdicţia de a realiza vânzări nete (acţiuni vândute în valoare mai mare decât cele cumpărate) în primele 30 de minute şi ultimele 30 de minute ale şedinţei, impusă unor fonduri şi divizii de tranzacţionare proprie.
În plus fondurile de hedging au primit indicaţii să evite ordinele de vânzare concentrate, iar unele companii de brokeraj să solicite returnarea acţiunilor utilizate pentru vânzarea în lipsă.
Potrivit consultantului de strategie în cadrul XTB România, toate aceste măsuri pot avea un efect de limitare a presiunii de vânzare, în special prin metoda vânzării în lipsă, şi să contribuie la setarea unei referinţe – preţul la închiderea zilei – peste cel stabilit în lipsa acestora.
Pentru rezultate durabile, însă, este nevoie de o refacere a fundamentelor, a lichidităţii şi a încrederii.
Nici segmentul AI nu a reuşit să crească valorile de pe bursa din China „În principal, încrederea a fost afectată de problemele din sectorul imobiliar, revărsate inclusiv în sectorul financiar, şi de încetinirea economiei, care, deşi în creştere, nu regăseşte suflul din anii trecuţi, în timp ce gradul ridicat de îndatorare în sectorul companiilor non-financiare presează evaluările acestora pe burse.
Politicile de intervenţie şi reglementare în domeniul companiilor majore din tehnologie au redus apetitul pentru companii precum Alibaba, Baidu, Tencent, cu acţiunile acestora în zona unor minime multianuale”, a explicat Claudiu Cazacu.
În acelaşi timp, motorul AI a făcut să „decoleze” euforia tehnologiei pe bursa americană, dar nu reuşeşte să tragă în sus şi bursa din China.
Sectorul acesta a fost unul efervescent, însă, în Taiwan.
Acumulând cash şi cu ajutorul subvenţiilor guvernamentale, companii precum Alchip sau gigantul TSMC deschid fabrici şi centre de dezvoltare în Japonia şi în alte regiuni, într-o mişcare de reorientare în afara Chinei.
Potrivit analistului XTB, relaţiile tensionate cu partenerii comerciali reprezintă o altă preocupare.
SUA ar putea introduce bariere vamale, atenţia fiind concentrată în special asupra panourilor solare (unde 80% din capacitate se află în China) şi a automobilelor electrice, unde tot China a avut o cotă de piaţă globală de peste 55%, iar unul din trei autovehicule exportate a fost electric.
Supra-capacitatea ar putea însemna preţuri mai mici şi ar putea ameninţa industria de profil din Europa şi SUA, un avertisment direct fiind oferit şi de Elon Musk.
„În termeni de evaluare, raportul P/E (preţ raportat la valoarea câştigului pe acţiune) al Shanghai Composite este de 12, sub jumătate faţă de S&P500.
Schimbările de perspectivă au nevoie, însă, de un catalizator, iar apetitul pentru tehnologia AI de vârf a susţinut în special companiile din SUA, în timp ce la nivel regional, trendul ascendent al bursei din Japonia şi performanţa ecosistemului de producători de cipuri şi componente din Taiwan creează o competiţie acerbă pentru capital.
Acţiunea Beijingului de a insufla optimism şi un trend ascendent viguros pe bursă poate întâmpina, astfel, variate provocări”, subliniază Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România.