Silvestru Șoșoacă a sugerat că excluderea lui din partidul SOS România nu a fost decisă întâmplător sâmbătă, de Dragobete, ci ar fi, de fapt, o „declarație de dragoste indirectă” pentru un alt bărbat.
Soțul Dianei Șoșoacă consideră că relația lor a început să se deterioreze odată cu obținerea locului în Senatul României, după ce a candidat pe lista AUR.
La șapte ani de când și-au unit destinele, relația dintre Diana și Silvestru Șoșoacă pare să fi ajuns într-un punct fără întoarcere, după ce senatoarea a decis inițial suspendarea soțului ei din funcția de vicepreședinte al partidului SOS România, fondat după ce a fost exclusă din AUR, partidul care a propulsat-o.
„Degradarea relației noastre a început după obținerea funcției de senator de către Diana.
Și după, bineînțeles, pierderea contactului cu realitatea.
Știți cum e, când un om ajunge ba cu putere, ba cu avere, ba cu poziție socială, simte nevoia să, nu știu, să se dea mare.
Să epateze în mod exagerat.
Iar Diana era maestră la așa ceva.
Și, din păcate, asta a dus și la degradarea relației noastre.
Am fost persoane publice, am ieșit mult în public.
Diana are și o nebunie cu controlul, să controleze tot în jurul ei, inclusiv pe mine, da, pentru că păream doar un obiect pentru ea.
Faptul ăsta a dus la nenumărate certuri, la divergențe de opinii.
Când am început să facem partidul s-au accentuat divergențele de opinii”, a declarat Silvestru Șoșoacă într-un interviu pentru Digi24.
Acesta spune că i-a fost greu să convițuiască alături de senatoare, mai ales în ultimii ani.
La începutul mariajului, ea „îl asculta” și consideră că el a contribuit la imaginea ei, care a devenit un simbol al curentului naționalist din țara noastră.
Înainte de acest moment, Diana Șoșoacă era simpatizantă USR, potrivit soțului ei.
El a mai afirmat că Diana Șoșoacă a devenit senator de Iași datorită lui.
Silvestru Șoșoacă a mai menționat că întâlnirile de la Ambasada Rusiei în România au fost mai degrabă niște mișcări de PR, mai ales după izbucnirea războiului.
Întrebat cine o îndeamnă pe Diana Șoșoacă să meargă la Moscova, Silvestru Șoșoacă nu a vrut să dea nume, dar a menționat un consilier „care nu e prins în acte” și care ar fi „șeful MISA (mișcarea fondată de Gregorian Bivolaru) pe Europa”, posibil „agent Mossad”.
Bărbatul a susținut că nu au primit bani de la Federația Rusă și chiar s-a plâns că e greu să trăiești dintr-o „amărâtă indemnizație de senator”.
Silvestru Șoșoacă a mai afirmat că îi este greu să mai convițuiască în aceeași casă cu senatoarea.
„Oricine din anturajul nostru poate să vadă asta.
Ea e perfectă în afară.
E genul acela care se numește genul psihopatului de succes.
Mare succes în afara casei, despot și tiran în casă”, a declarat el.
Aceasta a mai susținut că a fost „sacrificat pe altarul partidului”, sugerând că Diana Șoșoacă a coordonat excluderea sa din partdiul SOS România chiar de Dragobete, ca o „declarație de dragoste” pentru un alt bărbat, despre care a refuzat să dea detalii.
Silvestru Șoșoacă a declarat că va ataca în instanță decizia de excludere din formațiunea politică fondată de soția sa.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Silvestru Șoșoacă a acuzat-o pe senatoare că intervine în procesul de ultraj și că vrea să fie condamnat.
„Din păcate, viitoarea mea fostă soție m-a amenințat ca va interveni în acest proces, că va influența completul de judecată, că va face tot posibilul din poziția sa de senator al României să mă bage în pușcărie, să fiu condamnat pentru că ea are relațiile necesare să facă asta.
Silvestru Șoșoacă a fost condamnat în luna mai 2023 pentru ultraj, după ce, în urmă cu doi ani, a agresat un polițist, într-un scandal cu o echipă de jurnaliști de la postul de televiziune Rai Uno.
Instanța a decis ca bărbatul să plătească o amendă penală în valoare de 18.
000 de lei statului român, plus alți 2.
500 de lei cheltuieli de judecată.
În caz contrar, pedeapsa va fi comutată într-una de închisoare cu executare: 6 luni.
Silvestru Șoșoacă a atacat decizia și marți, 27 februarie, are un nou termen în dosar.