Procrastinarea este acel comportament caracterizat prin amânarea acțiunilor sau a sarcinilor pentru mai târziu, până la apropierea termenului-limită sau chiar depășirea lui, comportament manifestat atât de copiii cât și de adulți.
De altfel, specialiștii susțin că 20% dintre oameni adoptă acest tip de comportament.
La copii, temele și învățarea sunt principalele motive de procrastinare.
Iată ce soluții au părinții când astfel de situații apar.
Cu siguranță că orice părinte s-a confruntat, fie și numai o singură dată (deși este puțin probabil doar o singură dată, pentru că cei mici sunt niște maeștri ai procrastinării), cu tergiversările copilului.
Amânarea efectuării temelor sau a momentului (poate chiar a zilei!) în care trebuie să-și facă ordine în cameră, sunt numai două exemple, dintre cele mai comune.
Însă procrastiarea se poate manifesta în multiple situații și împrejurări.
Psihologii susțin că în spatele acestui comportament nu se ascunde.
.
.
lenea, așa cum suntem toți tentați să credem.
Amânarea efectuării unei acțiuni sau a unei sarcini este de fapt un semnal de alarmă: copilul are probleme emoționale în ceea ce privește perfecționismul legat de ceea ce evită.
Potrivit expertului în educație Oana Moraru, un copil perfecționist poate ascunde o mare frică interioară.
Cu cât această problemă persistă mai multă vreme, cu atât ea devine mai serioasă și îi afectează educația și bunăstarea emoțională.
Iar o dată devenită frustrare școlară și socială, poate duce către depresie.
Copilul, așadar, nu este leneș.
Motivația scăzută pentru realizarea sarcinii poate fi un factor care să contribuie la procrastinare, însă mai pot fi și multe alte cauze printre care:- Lipsa de relevanță: copilul nu vede sarcina ca pe una relevantă pentru obiectivele sale actuale sau viitoare.
– Plictiseala: unele sarcini pur și simplu nu sunt atractive și captivante pentru el.
– Lipsa de autodisciplină: a ști că trebuie să faci ceva nu este același lucru cu a te apuca să faci.
Copiii se confruntă cu multe distrageri, iar asta poate face dificilă prioritizarea și respectarea planurilor.
– Slaba gestionare a timpului: majoritatea copiilor subestimează cât timp le este necesar pentru a îndeplini o sarcină.
Ei amână presupunând că au suficient timp pentru a finaliza respectiva sarcină.
– Anxietatea și/sau teama de eșec: unii copii nu se pot apuca de treabă deoarece le este frică de faptul că nu vor satisface așteptările persoanelor care contează pentru ei.
Dusă la extrem, această anxietate devine perfecționism, acea credința paralizantă că ce nu este perfect e inacceptabil.
Marile conflicte pe care procrastinarea copiilor le declanșează între aceștia și părinți apar în perioada școlară.
Copilul are tendința de a amâna îndeplinirea îndatoririlor școlare, efectuarea proiectelor, iar pe măsură ce se apropie termenul limită, intră în panică și devine stresat de teamă că nu va reuși să finalizeze totul la timp, plânge și experimentează frica.
În acest punct intervin părinții, nemulțumiți, nervoși și frustrați, care uneori înrăutățesc situația cu reproșuri: „Dacă ți-ai fi făcut treaba la timp, nu ajungeai în situația asta”.
De cealaltă parte, copilul se poate simți rușinat pentru lipsa de încredere a părintelui față de felul în care totuși își poate gestiona sarcina, și reacționează negativ.
Există totuși excepții, copii (și adulți) care deși procrastinează, pare-se că dezvoltă la apropierea termenului limită un stil motivațional, înainte ca emoțiile negative să se activeze.
Sunt acele persoane care susțin că lucreaza mai bine, mai eficient, sub presiune.
.
.
Însă în cazul celor copleșiți de emoțiile negative, ceea ce îi ajută este înțelegerea părinților față de emoțiile lor când se apropie termenul limită.
În locul reproșurilor, copilului îi este mai de folos să i se spună „Mereu procedezi așa, dar până la urmă te descurci tu, și te descurci bine.
”Ulterior, după depășirea problemei, o discuție cu copilul pe tema termenelor limită și importanței respectării lor fără a fi nevoie să atingă pragul de stres, este binevenită.
Copilului îi va fi de mai mare folos să afle și să știe că acea energie emoțională pe care el o percepe ca fiind stres este aceeași care îl și ajută să-și îndeplinească sarcina.
Când anxietatea îl împiedică pe copil să se ocupe de îndeplinirea sarcinilor sale importante, părintele trebuie să intervină.
Iată cinci pași care pot fi de mare ajutor:Află de la copil cum se vede pe sine, cum vede situația în realitate și cum vede așteptările pe care le au ceilalți de la el.
A înțelege exact cum interpretează copilul situația respectivă va folosi în dezvoltarea unor răspunsuri adecvate ale părinților.
(„Ce standarde ai? Ce crezi că așteptăm de la tine? Dacă nu îți îndeplinești sarcina bine, ce crezi că se va întâmpla, cu adevărat?)Asigură-te că ești clar și realist în privința așteptărilor pe care le ai de la copil, pentru că în general el tinde sa le supraestimeze, sunt de părere specialistii de la empoweringparents.
Unii părinți apreciază implicarea și efortul depus în procesul de învățare, nu notele obținute, însă copilul poate trăi cu impresia că de la el se așteaptă note mari la toate materiile.
Când este vorba de un copil care a demonstrat deja performanțe ridicate în mod constant, o astfel de așteptare poate fi realistă, dar pentru unul care cu greu reușește să țină pasul cu cerințele, astfel de așteptări sunt prea mari.
Pentru el este bine să te rezumi la așteptări realizabile.
Copiii cărora le este frică de eșec se pot confrunta cu consecințe iraționale, așa numita „gândire catastrofală”.
Pe lângă faptul că ea contribuie la anxietate, acest tip de gândire poate duce la izbucniri comportamentale nedorite, pentru că nu știe cum să rezolve problema în mod corespunzător.
Încearcă să împarți sarcinile în bucăți mai ușor de gestionat sau să stabilești obiective mai mici și mai realizabile.
Ajutându-l să înțeleagă cum să dezvolte un plan pentru abordarea unei probleme, se poate simți mai puțin copleșit de efortul pe care trebuie să-l depună pentru a realiza o sarcină.
Cere-i copilului să identifice atributele pe care le consideră că duc la fericire și succes în viață, de exemplu integritatea, creativitatea sau pasiunea.
Faptul că se va concentra pe trăsăturile de personalitate pe care le are deja sau pe care intenționează să le cultive, îi va spori stima de sine și va tinde către standarde mai înalte.
Vorbește-i despre propriile temeri și descrie cum le-ai gestionat.
Recunoscându-ți imperfecțiunile și luptele, poți preveni instalarea sentimentului de eșec și a celui că el ar fi singurul care nu poate gestiona eficient ceea ce are de făcut.
Sursa foto: Dreamstime.
com
