Roma – Torino, meci contând pentru etapa a 26-a din campionatul Italiei, este programat, luni, 26 februarie, de la ora 19:30, pe Stadio Olimpico, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2, Orange Sport 2 şi Prima Sport 2.
Roma şi Torino, două echipe care au ca principal obiectiv o clasare care să le permită accesul în cupele europene, se întâlnesc într-una dintre cele mai echilibrate partide ale etapei a 26-a din Serie A.
Roma este pe locul 6, cu 41 de puncte, şi vine după patru victorii şi o înfrângere (2-4 acasă cu liderul Inter) în ultimele cinci meciuri din campionat, iar în etapa precedentă s-a impus pe terenul celor de la Frosinone, scor 3-0.
În cea mai recentă partidă oficială, disputată în Europa League, Roma a trecut de Feyenoord, scor 1-1 după 90 şi, respectiv, 120 de minute, 4-2 la penalty-uri, în manşa a doua a 16-imilor de finală (a fost 1-1 în tur), şi s-a calificat, astfel, în optimile de finală ale competiţiei, fază în care va juca o „dublă” cu Brighton.
În meciurile disputate acasă în actuala stagiune din Seria A, echipa antrenată de Daniele De Rossi a înregistrat opt succese, trei remize şi două eşecuri, iar golgheterul ei este Romelu Lukaku, cu nouă reuşite în campionat (Roma a marcat cele mai multe goluri, 30, pe teren propriu, fiind la egalitate cu Inter şi Atalanta).
Torino ocupă locul 10, cu 36 de puncte, şi vine după două victorii, două rezultate de egalitate şi o înfrângere în ultimele cinci etape din Seria A, iar în cea mai recentă a pierdut acasă cu Lazio, scor 0-2.
De menţionat că Torino are a treia cea mai bună defensivă din campionat, cu 22 de goluri primite în acest sezon (doar primele două clasate, Inter şi Juventus, au încasat mai puţine).
Echipa antrenată de Ivan Juric are trei succese, patru remize şi cinci eşecuri în partidele disputate în deplasare în acest campionat, iar cel mai bun marcator al ei este Duvan Zapata, cu opt goluri în Serie A.
În meciul din tur, disputat pe 24 septembrie 2023, Torino a remizat pe teren propriu cu Roma, scor 1-1, după golurile marcate de Zapata (85), respectiv, Lukaku (68); Roma este neînvinsă în ultimele cinci partide directe cu Torino.
Superbet oferă cota 1,22 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Roma – Torino.
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol