O tânără de 25 de ani din oraşul Borşa a fost filmată cu bebeluşul în braţe în timp ce conducea autoturismul, imagini care au apărut pe o reţea de socializare, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, citat de Agerpres.
ro „Poliţiştii din Borşa s-au sesizat în urma apariţiei, în mediul online, a unui clip video în care apare o conducătoare auto care conduce un autoturism, cu un bebeluş în braţe.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat conducătoarea auto ca fiind o tânără de 25 de ani, din Borşa.
Aceasta nu a avut fixată centura de siguranţă şi şi-a transportat fiul de 9 luni în braţe, pe scaunul şoferului, fără a fi fixat şi prins cu ajutorul dispozitivelor obligatorii de fixare în scaune pentru copii, omologate”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.
Potrivit sursei citate, conducătoarea auto a fost sancţionată contravenţional conform art.
36, alin.
1, din OUG 195/2002, cu amendă în valoare de 825 de lei.
„În cauză, urmează să fie sesizată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru efectuarea de verificări”, a adăugat Ionela Cosma.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro