LIVE Război în Ucraina – ziua 732: Zelenski: „Putin trebuie să piardă totul” / Promisiuni de susținere pentru Ucraina din partea G7 / Rishi Sunak cere confiscarea activelor ruseşti îngheţate

Spread the love

Grupul celor şapte ţări cele mai dezvoltate (G7) a promis sâmbătă că va „face să crească costul războiului” din Ucraina pentru Moscova, la finalul unui summit prin videoconferinţă condus de la Kiev şi menit să reafirme sprijinul total al Occidentului pentru Ucraina în ziua împlinirii a doi ani de la declanșarea războiului de către Rusia.

„Vom continua să facem să crească costul războiului rus, să reducem sursele de venituri (ale Rusiei) şi să împiedicăm eforturile de construire a maşinii sale de război, așa cum arată pachetele de sancţiuni pe care le-am adoptat recent”, afirmă liderii G7 într-un comunicat comun.

La modul general, G7 s-a angajat „să acţioneze împotriva actorilor terţi care susţin material războiul Rusiei, inclusiv prin impunerea de noi măsuri contra entităţilor (.

.

.

) în statele terţe”.

14:13 Premierul britanic Rishi Sunak a cerut duminică ţărilor occidentale să fie „mai îndrăzneţe” şi să confişte activele ruseşti îngheţate pentru a le redistribui apoi Ucrainei.

„Trebuie să fim mai îndrăzneţi în ceea ce priveşte confiscarea a sute de miliarde din activele ruseşti îngheţate”, a scris şeful guvernului britanic într-un articol publicat de Sunday Times, cu ocazia marcării a doi ani de la invazia rusă pe scară largă din Ucraina.

12:34Publicația Meduza, reprezentând presa rusă independentă, a calculat, folosind datele serviciului de statistică, din registrul succesiunilor și lista soldaților confirmați uciși întocmită de Mediazona și BBC Rusia, câți soldați ruși ar fi murit pe frontul din Ucraina.

Meduza estimează, pe baza acestor date, că aproximativ 75.

000 de combatanți și-ar fi pierdut viața de la începutul invaziei până în decembrie 2023.

11:45Ucraina și-a triplat producția de arme anul trecut și 500 de companii lucrează acum în sectorul de apărare al țării, a declarat duminică ministrul industriei strategice de la Kiev.

El a adăugat că Ucraina intenționează anul acesta „să crească considerabil producția de muniție”.

10:30Armata Ucraineană susține că a doborât 16 din cele 18 drone de atac lansate peste noapte de Rusia.

Forțele aeriene au precizat că dronele de producție iraniană au fost doborâte în opt regiuni din centrul, vestul și sudul Ucrainei.

Lasă un răspuns