Lucrările la Parcul Zorilor au început în luna noiembrie 2022.
Potrivit primarului Emil Boc, Parcul Zorilor va fi inaugurat în data de 1 martie.
„1 martie, deschidem parcul Zorilor (ridicăm împrejmuirea).
Acum se lucrează la ultimele detalii.
Vă așteptăm la plimbare și la mișcare!”, a transmis edilul.
Parcul va cuprinde un loc de joacă pentru copii, zonă de recreere, alei, mobilier urban, zonă fitness, peluză multifuncțională, parcare pentru biciclete și spații verzi.
De asemenea, vor fi amplasate o cișmea și o toaletă „inteligentă”.
Proiectul include un nou sistem de iluminat prevăzut cu tehnologie LED și telegestiune, iar sistemul inteligent de irigație va reduce costurile de întreținere și va păstra vie vegetația în timpul perioadelor secetoase.
Amenajarea parcului se realizează într-o manieră integrată, cu atenție la deplasările pedestre și velo.
De asemenea, proiectul noului parc cu o suprafață de 1,2 ha a inclus plantarea a 188 arbori și 244 arbuști, precum și instalarea unui sistem de irigație.
Din suprafața totală a parcului, 90% reprezintă suprafață verde, iar restul cuprinde alei, piste de biciclete, respectiv amenajări specifice unui parc.
Aleile sunt realizate din materiale permeabile (care lasă apa să pătrundă în sol) pentru un impact minim asupra mediului.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro