Polonia va înscrie punctele de trecere a frontierei sale cu Ucraina pe lista „infrastructurilor critice”, pentru a evita perturbările ce ar putea avea impact asupra transportului de ajutoare militare şi umanitare, a anunţat joi şeful guvernului polonez, Donald Tusk, citat de AFP și Agerpres.
După un blocaj îndelungat al frontierei dintre Polonia și Ucraina de către camionagii, agricultorii polonezi au anunțat marți o „blocadă totală” a graniței cu țara vecină, blocând circa o sută de drumuri în ţara lor şi punctele de trecere a frontierei.
Fermierii polonezi acuză în special importurile agroalimentare din Ucraina, considerate „necontrolate”, şi politica agricolă europeană.
Grâu ucrainean a fost vărsat pe şosele şi căi ferate de către agricultori polonezi furioşi, ceea ce a provocat reacţii ferme atât la Kiev, cât şi la Varşovia.
În urmă cu o zi cabinetul lui Tusk a avut o reacție furioasă, după ce presa poloneză a semnalat că unul dintre fermierii protestatari a afișat un banner pe care scria „Putin fă ordine în Ucraina”.
Joi, Tusk a declarat în fața jurnaliștilor că „pentru a asigura o garanţie 100% că ajutoarele militare (.
.
.
), umanitare şi medicale ajung fără întârziere în Ucraina, punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, unele drumuri şi căi ferate vor fi înscrise pe lista infrastructurilor critice”.
„Aceasta va însemna de asemenea o organizare diferită a punctelor de trecere a frontierei, pe drumurile şi căile ferate care duc la frontiera ucraineană”, a adăugat el, fără a da alte detalii.
Totodată, Tusk a declarat că până în prezent „acolo nu au fost niciodată perturbări semnificative sau probleme” cu transporturile militare sau umanitare ce se îndreaptă spre Ucraina.
Polonia se numără printre cei mai mari susţinători ai Ucrainei după declanşarea ofensivei ruse în februarie 2022, însă relaţiile dintre cele două ţări au fost tensionate în ultimele luni de dispute comerciale.
Urmărește ultimele evoluții din a 729-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.
RO.