„Odesa, vino acasă!”: Dmitri Medvedev, în reverie după ultimele victorii obținute de Rusia pe front

Spread the love

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, visează din nou la orașele pe care speră că Rusia le va cuceri în Ucraina după ultimele victorii obținute de forțele Moscovei pe front, el susținând că portul Odesa trebuie „să se întoarcă acasă”.

„Despre Odesa pot spune pur și simplu: Odesa, vino acasă! Și asta e tot.

Am așteptat Odesa în Federația Rusă, inclusiv din cauza istoriei acestui oraș, a oamenilor care trăiesc acolo, a limbii pe care o vorbesc.

Acesta este orașul nostru rus, rus,”, a declarat el într-un interviu acordat joi ziarelor rusești, inclusiv agenției TASS.

El a mai spus că „clica de la Kiev” este mioapă în acțiunile sale de înlăturare a monumentelor și „distrugerea altor moșteniri culturale rusești” din Odesa.

„În acest fel, pur și simplu îi înstrăinează pe unii dintre oameni, chiar și pe cei care au fost loiali guvernului lor până de curând.

Ei bine, în general, acest lucru pare monstruos, pentru că vorbim de opoziție față de întreaga cultură rusă și drumul nostru comun”, a declarat el în condițiile în care autoritățile din Odesa au înlăturat încă din decembrie 2022 monumentul împărătesei Ecaterina a II-a a Rusiei din oraș.

Mai cunoscută drept Ecaterina cea Mare, ea are o reputație controversată în Ucraina întrucât a promovat imperialismul rusesc și a lichidat două entități ucrainene autonome.

Orașul Odesa, cel mai mare port al Ucrainei, are o semnificație aparte pentru ruși din mai multe motive, inclusiv a faptului că pentru controlarea sa s-au dat lupte grele în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, „Marele Război Patriotic”, după cum îl numește Rusia.

Tot joi, Medvedev a declarat că trupele ruse ar putea fi „nevoite” să ajungă în capitala Ucrainei, Kiev, pentru a atinge obiectivele a ceea ce Moscova numește „operațiunea militară specială”.

El a mai spus că rușii și ucrainenii sunt o singură națiune și că guvernul ucrainean „trebuie să cadă”.

Noile sale comentarii vin după ce forțele rusești au reușit să captureze orașul Avdiivka săptămâna trecută, după o bătălie care a durat aproape jumătate de an, și Marinka, o altă localitate din regiunea Donețk pentru care s-au dat lupte grele, la sfârșitul lunii decembrie.

Aceste victorii obținute de armata rusă cu un cost ridicat de militari și echipamente au venit după ce îndelung așteptata contraofensivă ucraineană a eșuat vara trecută.

În luna ianuarie, Medvedev, un fost președinte și prim-ministru al Rusiei, a recunoscut că Moscova nu va lăsa niciodată Ucraina să fie o țară liberă și că un motiv pentru un atac asupra ei va fi găsit şi peste 10 sau 50 de ani.

„Existenţa Ucrainei este fatală pentru ucraineni.

Şi nu mă refer doar la starea actuală, la regimul politic de tip Bandera.

Vorbesc despre orice, absolut orice Ucraina.

De ce? Existenţa unui stat independent pe teritoriile istorice ruseşti va fi acum un pretext constant pentru reluarea ostilităţilor”, a scris el într-un mesaj pe care l-a publicat pe canalul său de Telegram.

„Este prea târziu.

Oricine se va afla la cârma noii entităţi canceroase numite Ucraina, nu va adăuga legitimitate guvernării sale şi statut juridic ‘ţării’ în sine.

Probabilitatea unei noi ciocniri va rămâne la nesfârşit.

Practic, întotdeauna.

Mai mult decât atât, există 100% şanse de a avea un nou conflict, indiferent ce documente de securitate semnează Occidentul cu regimul marionetă de la Kiev.

Acesta (conflictul – n.

r.

) nu va fi oprit de asocierea Ucrainei la UE şi nici măcar de aderarea acestei ţări artificiale la NATO.

Acest lucru se poate întâmpla peste 10 sau 50 de ani”, a mai scris el.

El a declarat de asemenea că ucrainenii, „indiferent cât de mult le doresc moartea ruşilor acum” şi „indiferent cât de mult urăsc conducerea rusă”, vor alege într-o zi să trăiască într-un „mare stat comun”, în loc să lupte la nesfârşit şi să moară.

„Cu cât mai repede ucrainenii realizează acest lucru – cu atât mai bine”, a conchis Dmitri Medvedev.

Urmărește ultimele evoluții din a 729-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.

RO.

Lasă un răspuns