Ministrul britanic al apărării Grant Shapps a declarat miercuri că o „anomalie” care a afectat testul de lansare a rachetei Trident luna trecută nu are nicio implicație pentru capabilitățile Marii Britanii de a lansa arme nucleare, relatează Reuters.
Cel mai recent test a fost efectuat în luna ianuarie de submarinul HMS Vanguard, în largul coastei de est a Statelor Unite, însă sistemele de propulsie ale rachetei au cedat şi aceasta a aterizat în mare, în apropierea locului de lansare.
Informația privind testul eșuat a fost dezvăluită marți de tabloidul britanic The Sun.
„O anomalie a avut loc însă a fost specific legată de eveniment și nu există nicio implicație pentru fiabilitatea sistemelor și arsenalelor de rachete Trident în ansamblul lor”, a afirmat Shapps într-o declarație scrisă trimisă parlamentului de la Londra.
„De asemenea, nu există implicații nici pentru capacitatea noastră de a ne lansa armele nucleare, în cazul apariției unor asemenea circumstanțe încât să fim nevoiți să facem acest lucru”, a adăugat el.
„Guvernul are încredere absolută că capacitățile de descurajare ale Regatului Unit rămân eficace, de încredere și formidabile”, a subliniat Shapps.
Declaraţia a adăugat că Trident este „cel mai fiabil sistem de armament din lume”, după ce de-a lungul anilor a efectuat cu succes peste 190 de teste.
Trebuie precizat însă că „Trident” este numele dat de Marea Britanie întregului său sistem de armament nuclear, nu doar rachetelor omonime.
Presa britanică a notat însă că acest nou eșec este extrem de jenant atât pentru Londra, cât şi pentru producătorul american al rachetelor Trident.
Testele britanice ale rachetelor Trident sunt rare, nu în ultimul rând din cauza costurilor.
Preţul fiecărei rachete este de aproximativ 17 milioane de lire sterline.
Potrivit The Sun, atât ministrul Shapps, cât şi şeful Marinei Regale se aflau la bordul HMS Vanguard atunci când submarinul a tras racheta de test neînarmată în largul coastei de est a Americii.
Aceasta ar fi trebuit să zboare câteva mii de kilometri înainte de a ateriza inofensiv în Atlantic, între Brazilia şi Africa de Vest.
În schimb, racheta a căzut în ocean în apropierea locului de unde a fost lansată.
Precedentul test efectuat de pe un submarin britanic în 2016 s-a soldat, de asemenea, cu un eşec, când racheta a deviat de la curs.